Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc, în prima zi a lunii mai, începând cu ora 20:00, în premieră, Spectacol extraordinar de balet în două tablouri – „Carmen”.Muzica: Georges Bizet - Rodion Shcedrin.Scenariul de balet: Vlad Sebastian, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée
„Fie că ai citit cu sufletul la gură nuvela <Carmen> a lui Prosper Mérimée, fie că te-ai îndrăgostit de ritmurile spaniole și muzica lui Georges Bizet, când auzi de personajul Carmen nu poți rămâne indiferent, fie că-ți inspiră pasiune, trăiri intense, tandrețe și dramatism deopotrivă, sentimente dintr-o altă epocă! N-ai auzit de Toreador și de coride, luptele cu tauri? Nu-i nimic, îți spunem noi toată povestea, în pași de muzică și dans la superlativ, trebuie doar să vii în sala de spectacol, pregătit să te lași cuprins de povestea balerinilor noștri și de frumoasa muzică a lui Georges Bizet și Rodion Shchedrin”, transmit organizatorii.
Pe scena suceveană vor urca artiști ai Ansamblului de balet al Operei Maghiare din Cluj-Napoca, ai Ansamblului de balet al Teatro D’opera Italiana și ai Ansamblului de balet al Operei VOX. Am mai aflat de la organizatorii spectacolului că „Baletul Carmen are același fir narativ și dramaturgic ca și spectacolul de operă cu același nume, recunoscând ușor temele melodice ale lui Georges Bizet, teme melodice și efecte sonore dezvoltate și adaptate de Rodion Shcedrin pentru balet, un titlu de balet care ține capul de afiș al marilor case de operă din lume, un titlu ce va fascina întotdeauna publicul spectator prin iubire și forța ei, prin pasiune, prin intrigi și trădări, dar și răzbunări crunte, sentimente puternice, dar și contradictorii în aceelași timp”. Prețul unui bilet este 200 de lei. Biletele pot fi cumpărate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etaj 1 .
Program agenție bilete: Luni – Vineri, 9:00-17:00, telefon: 0230 523 718.