Elevii Școlii Gimnaziale Nr.1 Vicovu de Sus s-au implicat, în perioada 30 ianuarie – 3 februarie 2023, în mai multe activități creative în cadrul Săptămânii Județeane a Nonviolenței în mediul școlar - Campania RESPECT (Responsabilitate, Educație, Siguranță, Prevenție, Emoție, Comunicare, Toleranță).
Consilierul educativ prof. Maria Daniela Mironescu a explicat că în cursul zilei de 30 ianuarie, Ziua Internațională a Nonviolenței, în prima zi a Campaniei RESPECT, atât elevii claselor primare, cât și elevii claselor gimnaziale, sub îndrumarea învățătoarelor, a diriginților și profesorilor, au vorbit despre responsabilitate și educație, au conștientizat fenomenul de bullying în școală și societate, în scopul prevenirii manifestărilor agresive, dar și pentru a exersa bunele comportamente în școală și în afara ei.
Mesajul principal al acestei zile a fost ,,Combatem violența prin cuvinte magice, dragoste universală, nonviolență și pace”. Elevii au discutat și despre importanţa prieteniei adevărate, fără ură, fără invidie, şi-au scris părerile, ideile, şi-au exprimat sentimentele prin desene, colaje care îndeamnă la nonviolenţă, pace, acceptare, toleranţă, respect, empatie, solidaritate, au realizat desene.
În cadrul campaniei elevii au vorbit despre siguranță și prevenție, au recitat poezii și au scris compuneri despre bunătate, despre iertare, toleranță, despre emoții, comunicare etc.
Copiii au vizionat câteva filme sugestive pentru a înțelege că bullyingul, sub orice formă ar fi făcut sau oricui, oricând, oriunde, trebuie raportat. „Activitatea la care au participat elevii ciclului primar s-a desfășurat în parteneriat cu Poliția orașului Vicovu de Sus, iar elevii au comunicat cu agentul de poliție despre comportamentul neadecvat adoptat de elevi atât în școală, cât și în afara ei. Campania RESPECT a fost un succes, copiii s-au implicat, au fost activi și creativi, au participat la numeroase activități educative vizând prevenirea agresivității și a violenței, prin exersarea comportamentelor și atitudinilor civilizate, atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia, iar părinții le-au fost alături. Mulțumim domnului director, prof. Ionel Lavric, pentru sprijin, părinților și tuturor cadrelor didactice. Felicitări tuturor pentru implicare și participare”, a completat prof. Maria Daniela Mironescu.