Cea mai frumoasă metodă de a învăța este cea prin jocuri, cântece și prin implicarea copiilor în activitățile pregătite special pentru ei. Asta au și făcut cadrele didactice de la Grădinița Obcini, care au făcut o demonstrație a modalităților practice de învățare a comportamentelor nonviolente la copii - eveniment cu care au marcat finalul Campaniei RESPECT.
Având alături de ei o serie de invitați speciali - coordonatorul campaniei județene, inspectorul școlar Tatiana Vîntur, managerul Teatrului ”Matei Vișniec”, Angela Zarojanu, dar și Amedeea Vițega, consilier județean, membră a Fundației SEVA, cunoscută pentru implicarea în campanii de combatere a violenței, copiii au demonstrat ceea ce au învățat sub îndrumarea cadrelor didactice, prin intermediul unor jocuri interactive, care i-au captivat din primele momente. Aceștia au primit umbreluțe colorate, mini-pancarte cu fețe zâmbitoare și fețe triste, diferențiate pe culori, să le fie mai ușor să le utilizeze în funcție de răspunsul pe care trebuiau să îl dea, au cântat și au dansat, participând cu voie bună la eveniment, care face parte din Săptămâna Județeană a Nonviolenței în mediul școlar – Campania R.E.S.P.E.C.T..
Aceasta s-a desfășurat în perioada 30 ianuarie - 3 februarie 2023 și a inclus Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli – 30 ianuarie 2023.
„La vârsta preșcolară, copilul are nevoie de suport şi sprijin pentru a învăţa comportamente sociale. Astfel, pentru a promova comportamentul civilizat, bunătatea, respectul, prietenia, toleranța, în cadrul campaniei RESPECT s-au desfășurat activități și jocuri precum „Semaforul emoțiilor”, „Cum arată un prieten respectuos”, „Ce fac mânuțele bune”, „Regula de aur”, „Cuvinte frumoase”, „În vizită la prietenii Mei”, ”Copacul prieteniei”, „Ghidul unui copil respectuos”.
Scopul lor a fost conștientizarea și gestionarea emoțiilor, formarea și dezvoltarea modalităților de depășire a emoțiilor negative și formarea deprinderii de a comunica în mod asertiv în rândul preșcolarilor. Activitatea a mobilizat 270 preşcolari coordonaţi de cele 12 cadre didactice din unitate și pe organizatorii campaniei - prof. Alexandra Blându și Mihaela Diaconescu, membre în Comisia de prevenire și eliminare a violenței”, a precizat directoarea Grădiniței Obcini, prof. Maria Todereanu, sub îndrumarea căreia s-a realizat proiectul educațional.
Campania face parte din proiectul de responsabilizare socială R.E.S.P.E.C.T., inițiat în 2015 de către Inspectoratul Școlar Județean Suceava - coordonator inspector școlar prof. Tatiana Vîntur, fiind rezultat al proiectului strategic „Medierea conflictelor în mediul educațional, social și cultural”.