Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 1 feb 2023 - Anul XXVIII, nr. 25 (8249)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Suceveanca Anamaria Lăzăruc, aleasă „delegat de tineret” la ONU

Miercuri, 1 Februarie 2023 (15:33:00)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Suceveanca Anamaria Lăzăruc (Pasat) și-a câștigat recent un loc binemeritat în Programul „Delegații de Tineret ai României la ONU”, alături de tânărul Alexandru Drăghia, din Caracal. Cei doi tineri, aleși din 43 de candidați înscriși, vor reprezenta România la evenimentele ONU, la New York, printre care și Adunarea Generală și la Lucrările Comisiei pentru Dezvoltare Socială. Împreună vor colabora și coordona evenimente cu delegați din întreaga lume.

„Ești vocea tinerilor la mese rotunde, conferințe, dezbateri pe marginea propunerilor de lege și la consultări. Colaborezi cu alte organizații de tineret pentru formarea de politici publice și legi destinate protejării tinerilor, în domenii precum educația, egalitatea de gen și șanse, sustenabilitate, muncă și reprezentare. Ești un promoter al obiectivelor de dezvoltare durabilă și al dezideratelor de sustenabilitate adoptate de ONU și transpuse în Strategia Națională a României pentru Dezvoltare Durabilă 2030”, sunt doar câteva dintre liniile trasate pentru cei doi tineri, din perspectiva noii lor funcții.

 

·        Cultivarea simțului responsabilității

Tânăra Anamaria Lăzăruc (Pasat) este studentă la programul de master în Psihologie Clinică și Psihoterapie la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației UAIC Iași și urmează formarea în Psihoterapie Integrativă și Psihologie Clinică la APIPC Iași. Este antreprenor și dezvoltă proiectele Instincted.ro și Digital Medics, prin care să răspundă la nevoi educaționale și de prevenție pentru sănătate.

Anamaria are o vastă activitate în programele naționale și internaționale de tineret, promovând și implementând numeroase programe cu scop educațional și social. Fiind un specialist în formare în domeniul sănătății mintale, aceasta își dorește să creeze, împreună cu tinerii din România, inițiative și acțiuni care să conducă la creșterea calității vieții acestora, având în vizor cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale agendei 2030. Pentru mandatul de Delegat de Tineret al României la ONU, Anamaria are ca priorități încurajarea tinerilor de a participa activ în comunitate, precum și cultivarea simțului responsabilității.

 

·        Implicarea activă a tuturor tinerilor, îndeosebi cei din comunități izolate sau dezavantajate

Tânărul Alexandru Drăghia este elev la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal și a pornit pe drumul diplomației și al relațiilor internaționale de la vârsta de 16 ani. Pasionat fiind de drepturile copiilor și tinerilor, în special cel de a participa la procesul de luare a deciziilor care îi privesc, acesta a dezvoltat și s-a implicat în numeroase proiecte naționale și internaționale menite să aducă nevoile tinerilor în atenția decidenților. Printre interesele sale se numără drepturile omului, educația incluzivă și de calitate, dar și problematica securității internaționale. Prioritățile pentru mandatul său ca Delegat de Tineret al României la ONU se consolidează în jurul celui de-al patrulea Obiectiv pentru Dezvoltare Durabilă – Educație Incluzivă și de Calitate -, dar și în jurul implicării active a tuturor tinerilor, îndeosebi cei din comunități izolate sau dezavantajate, în procesul de luare a deciziilor.

 

·        Campanii de informare asupra valorilor ONU

Programul „Delegații de Tineret ai României la ONU”, susținut de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în tandem cu Ministerul Afacerilor Externe, reprezintă o platformă de reprezentare a tinerilor din întreaga țară pe cea mai înaltă scenă diplomatică la nivel mondial, demarată în 2006, sub egida unui parteneriat între Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Afacerilor Externe.

Delegații participă anual la Adunarea generală a ONU și la lucrările Comisiei pentru Dezvoltare Socială, la New York, evenimente în cadrul cărora reprezentanții tinerilor din România susțin discursuri și contribuie la realizarea unor strategii mondiale în acest sector. Totodată, misiunea tinerilor delegați este extinsă și pe plan național, prin campanii de informare asupra valorilor ONU, evenimente în întreaga țară, dialoguri cu factorii decizionali și implicarea în realizarea politicilor publice de tineret.

„Juriul” a declarat că toți cei 10 candidați din totalul de 43 de tineri înscriși care au ajuns în etapele de interviu pentru funcția de „delegat de tineret la ONU” au fost extraordinari, toți au fost extrem de buni, extrem de pregătiți, toți meritând să reprezinte România la ONU. 

După numeroasele probe desfășurate în perioada 26-27 ianuarie 2023, atât în limba română, cât și în limba engleză, au rămas doar patru candidați pentru ultima zi de probe, iar dintre aceștia, câștigătorii, în final, au fost Anamaria Lăzăruc și Alexandru Drăghia (mandat 2022-2023).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Suceveanca Anamaria Lăzăruc, aleasă „delegat de tineret” la ONU.
 Vizualizări articol: 1402 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Suceveanca Anamaria Lăzăruc, aleasă „delegat de tineret” la ONU0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei