Tinerii medici și asistenți medicali de la Spitalul Municipal din Câmpulung Moldovenesc vor putea să se mute în apartamente într-un bloc ce va fi construit cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a declarat că blocul va avea 12 apartamente și că valoarea totală a proiectului aprobat pentru finanțare este de 4.395.442,89 lei. Potrivit primarului, la acest moment Primăria Câmpulung Moldovenesc dispune de numai 3 locuințe de serviciu pentru Spitalul Municipal, în care locuiesc 6 medici. „Încercăm să le oferim medicilor oportunități care să-i facă să vină să profeseze și în spitalele din orașele mici”, a declarat primarul Negură.
Blocul, care va fi construit în zona centrală, pe strada Ciprian Porumbescu, la aproximativ 300 de metri distanță de spital, va avea un regim de înălțime de P+3E, cu apartamente cu una, două și trei camere.
Un alt proiect al administrației locale, aprobat de Ministerul Dezvoltării pentru finanțare, este construcția unei creșe cu 70 de locuri pe strada 13 Decembrie. Potrivit primarului, primăria a predat deja constructorului terenul și ordinul de începere a lucrărilor a fost deja emis de către Compania Națională de Investiții. Termenul de finalizare a lucrărilor este toamna acestui an. Creșa va avea șapte dormitoare, patru camere de joacă prevăzute cu vestiar filtru și grupuri sanitare, sală de mese, grup sanitar pentru persoane cu dizabilități, zonă de primire, cabinet medical cu izolator, zonă administrativă și nucleul tehnico-gospodăresc. Spaţiile de joacă în aer liber vor fi de cel puţin 10 metri pătraţi pentru fiecare copil.