Premiera spectacolului „Impostorul” de Molière, care va fi jucată pe scena teatrului sucevean „Matei Vișniec” duminică, 22 ianuarie, ora 19:00, se joacă „cu casa închisă”, toate biletele fiind epuizate.
„Vă așteptăm la următoarea reprezentație a acestui spectacol în data de 1 februarie 2023, ora 19:00”, au transmis reprezentanții instituției culturale.
Una dintre cele mai importante piese scrise de celebrul dramaturg Molière – „Tartufe” sau „Impostorul” este montată pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava de regizorul Mădălin Hîncu.
Acesta a ales să lucreze la acest proiect cu o echipă de artiști cunoscuți și apreciați de critica de specialitate, dar și de public: Răzvan Bordoș - scenograf, Costi Baciu – light designer, Mihai Nistor - video design și criticul de teatru Doru Mareș, care a realizat traducerea textului.
Titlul spectacolului este „Impostorul” și nu „Tartuffe”, deoarece piesa imaginează o satiră puternică și subtilă, care denunță planurile de profitor ale personajului principal Tartuffe, ce reprezintă în esență un tip de caracter al „impostorului”, ce își urmărește doar câștigul personal, sub masca „virtuților” sale creștine.
Comedia, care a fost jucată pentru prima dată în fața regelui, în reședința sa de la Versailles, în 1664, este o satiră violentă, îndreptată împotriva ipocriziei (în special, a celei clericale, bigote). Subiectul acestei comedii care ataca religia într-o societate profund creștină a declanșat, la acea vreme, un mare scandal, încheiat cu interzicerea piesei.
„Povestea sună cam așa: Magnatul Orgon cade în grațiile unui personaj suspect, evlaviosul Tartuffe. Influența lui Tartuffe devine subiect de îngrijorare pentru membrii familiei lui Orgon, suspectându-l pe "cucernic" de intenții necuviincioase. Însă drumul spre adevăr devine unul problematic, iar demascarea lui Tartuffe se transformă într-un parcurs plin de răsturnări de situație, unde personajele își pun la bătaie propriile credințe. Având la dispoziție tot acest context, am decis să abordez piesa dintr-un unghi foarte particular. Pentru mine, textul lui Molière pare să se formuleze în jurul unui paradox fascinant: putem să obținem ceea ce ne dorim în lipsa imposturii? „Impostorul” este un spectacol despre prețul pe care trebuie să-l plătim într-o lume unde binele și răul se confundă. O satiră acidă scrisă în urmă cu 4 secole devine astăzi o tragicomedie perfectă pentru epoca post-adevărului, o poveste unde prostia, orgoliul și fundamentalismul religios își dau întâlnire pentru a contura tabloul unei lumi aflate în criză”, spune regizorul Mădălin Hîncu.
Acesta este la a doua colaborare cu teatrul sucevean, prima fiind regia spectacolului „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, care a avut premiera în decembrie 2021.
Distribuție: Horia Butnaru, Cătălin Ștefan Mîndru, Clara Popadiuc, Alexandru Marin, Cristina Florea, Răzvan Bănuț, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Bogdan Amurăriței, cu participarea lui Sebastian Rațiu, Alexandru Polonic și Ciprian Boca.