Formația de Liga a III-a Bucovina Rădăuți și-a numit un alt președinte, în locul demisionarului Manuel Costache, care a părăsit gruparea la finalul sezonului de toamnă. Noul conducător al clubului este Corneliu Lucescu, administratorul cunoscutei firme de transport Tarsin, unul dintre sponsorii formației rădăuțene.
,,CSM Bucovina Rădăuți a reușit cel mai bun „transfer” al sezonului. Domnul Corneliu Lucescu, care până acum a ajutat echipa de fotbal a CSM Bucovina Rădăuți, a decis să se apropie și mai mult de noi, acceptând să ocupe funcția de președinte al secției de fotbal. Țin să îi mulțumesc pe această cale pentru încrederea acordată, iar iubitorilor sportului le promitem că noi, beneficiind de sprijinul Primăriei Municipiului Rădăuți, o să facem performanță și o să aducem sportul rădăuțean acolo unde îi este locul. Întreg lotul și staff-ul echipei îi urează bun venit lui Corneliu Lucescu și mult succes în noua funcție”, a declarat Cosmin Nichiforiuc, directorul CSM Bucovina Rădăuți.
Formația antrenată de Ionuț Plămadă a avut parte de un sezon de toamnă reușit, iernând pe locul al doilea în ierarhia Seriei I, având șanse mari de calificare în play-off-ul pentru promovare în eșalonul secund.