Suceveanul Daniel Stanciuc a debutat pentru echipa națională de handbal masculin a României în cadrul turneului din Spania, cu prilejul meciului de pregătire disputat joi seară, împotriva reprezentativei țării gazdă. Vicecampioni europeni și medaliați cu bronz la precedentul campionat mondial, ibericii s-au impus clar la final, cu scorul de 42-29. Handbalistul sucevean, care este mezinul echipei naționale a României la cei doar 18 ani ai săi, a evoluat curajos în cele aproximativ 15 minute pe care le-a petrecut pe teren, înscriind și două goluri.
În cadrul turneului din Spania, „tricolorii” mai au programate jocuri test cu Argentina și Bahrain, echipe calificate la campionatul mondial din acest an.
Daniel Stanciuc este considerat de specialiști unul dintre marile talente ale handbalului românesc. Coordonatorul de joc legitimat la echipa Clubului Sportiv Universitar din Suceava, pentru care evoluează cu succes în Liga Zimbrilor, a fost, pe rând, căpitanul echipelor naționale de cadeți și juniori ale țării noastre, regăsindu-se în aceeași postură și la lotul național de tineret.