La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, strada Mitropoliei nr. 4, va avea loc pe 11 ianuarie, între orele 13.00-17.00, prima întâlnire din cadrul proiectului „Vertebral Hub - Învățăm împreună”. Anunțul a fost făcut de fizioterapeutul Nicolae-Vlad Chihaia, clinical director - fondator Nucleum Clinic Suceava, un serviciu de reabilitare funcțională de înalt nivel în care kinetoterapia constituie un aspect esențial.
Activitatea „Vertebral Hub”, după cum a spus Nicolae-Vlad Chihaia, „va fi constituită din întâlniri regulate, organizate sub forma unor cursuri dedicate coloanei lombare pe care le voi oferi, cu durata de circa 4 ore, în București, Iași, Galați, Suceava și alte orașe pe care le voi anunța ulterior”.
Într-un cadru informal, spune fizioterapeutul, „vom avea ocazia să ne cunoaștem mai bine, să facem schimb de experiență și să punem la cale colaborări și noi proiecte interesante”.
Accesul la aceste cursuri este gratuit și rezervat exclusiv fizioterapeuților, medicilor și studenților care au participat sau vor participa la cel puțin un curs susținut de Nicolae-Vlad Chihaia.
Prima întâlnire va avea loc la Suceava, pe 11 ianuarie 2023, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, între orele 13.00-17.00.
Titlul cursului pe care îl va susține fizioterapeutul Nicolae-Vlad Chihaia cu această ocazie este „Corectarea hiperlordozei lombare prin tehnici și strategii kinetoterapeutice”. Accesul este gratuit, iar pentru această primă ediție accesul este deschis tuturor, „indiferent dacă ați participat sau nu la cursurile noastre”.
Vă puteți înscrie trimițând un SMS cu numele vostru și statutul (student sau absolvent) la numărul 0799 686 457. „Vă aștept cu drag, într-un număr cât mai mare, să consolidăm împreună o comunitate a cărei viziune despre evoluția profesională include ancorare în rezultatele cercetării științifice, profesionalism și onestitate”, a completat Nicolae-Vlad Chihaia.