Un tânăr în vârstă de 17 ani, din Șcheia, deja hoț cu state destul de vechi, a fost prins de polițiști după o urmărire pedestră derulată în zona cartierului George Enescu din municipiul Suceava. Polițiștii au acționat în baza unui mandat prin care judecătorii i-au aplicat minorului măsura internării într-un centru educativ pentru o perioadă de un 1 an și 6 luni de zile.
Minorul, Zobar M., a fost căutat inițial acasă, în ultima zi din 2022, la Șcheia, unde polițiștii au găsit-o doar pe bunica acestuia, care a declarat că nepotul este plecat de acasă. Polițiștii au obținut date că acesta s-ar afla în municipiul Suceava, zona Aleea Lalelelor, astfel că s-au format echipe din patrulele disponibile de la Poliția municipiului Suceava și Secția Rurală Șcheia.
Localizat de polițiști, tânărul a încercat să fugă, fiind prins după o urmărire pedestră.
Minorul în vârstă de 17 ani condamnat pentru infracțiuni de furt a fost condus sub escortă la Centrul Educativ Târgu Ocna, unde își va executa pedeapsa într-un regim privativ de libertate similar cu penitenciarul dar destinat minorilor.