Foresta a încheiat sezonul de toamnă pe primul loc în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a, avansul important de 9 puncte față de următoarea clasată asigurându-i deja formației sucevene calificarea în play-off. „Galben-verzii” au intrat în vacanță cu drepturile financiare achitate la zi, în condițiile în care Primăria Suceava a achitat și ultima tranșă în valoare de 300.000 de lei din banii alocați de municipalitate echipei de fotbal pentru anul 2022.
Antrenorul Dorin Goian a stabilit startul pregătirii de iarnă pentru data de 23 ianuarie, urmând ca după perioada de reacomodare la efort echipa să plece într-un stagiu centralizat la Gura Humorului, cartierul general fiind stabilit la Hotelul Toaca Bellevue.
Oficialii clubului au perfectat până în prezent și patru partide de verificare, după cum urmează: pe 11 februarie, cu Gloria Bistrița, pe 18 februarie și 1 martie, cu Șomuz Fălticeni, și pe 22 februarie, cu Aerostar Bacău.
La capitolul noutăți, forestierii au anunțat deja înregimentarea atacantului Robert Martin, care revine pe Areni după o pauză de 6 luni, interval de timp în care activat pentru Șomuz Fălticeni.
Foresta va relua campionatul pe 11 martie 2023, cu un meci pe teren propriu în compania Ceahlăului Piatra Neamț.