Campania umanitară demarată de Prefectura Suceava, prin Crucea Roșie, în beneficiul celor 27 de familii sinistrate în urma exploziei din blocul din strada Rarău nr. 4 din municipiul Suceava, a colectat suma de 12.261 de lei. Directorul Crucii Roșii Suceava, Corneliu Dediu, a informat, joi, că organizația a completat suma până la 13.500 lei din resurse proprii şi a distribuit, în data de 29 decembrie a.c., vouchere de cumpărături în valoare de 500 lei pentru fiecare din cele 27 de familii afectate. Campania umanitară a început în ziua de 5 decembrie a.c., în aceeași zi în care s-a produs explozia în unul dintre apartamentele din imobil, pe fondul unei acumulări de gaz.
Fiecare familie afectată de explozia din blocul de pe strada Rarău a primit și un ajutor financiar de 25.000 de lei de la Primăria Suceava, sumă care să acopere plata chiriei și utilităților la locuințe închiriate pentru un an de zile, iar de la Consiliul Județean Suceava, câte 10.000 de lei fiecare, pentru necesități imediate. Punctual, și elevii unor școli și firme sau persoane fizice au acordat sprijin financiar unor familii din imobilul afectat de explozie.