Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Crăciunul este o sărbătoare de familie, pe care majoritatea oamenilor o petrec împreună cu cei dragi. Pentru angajații din serviciile publice situația este diferită, ei lucrează pentru ca ceilalți să se poată simți în siguranță și de sărbători. Plutonierul adjutant Adrian Ungureanu, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, va fi acasă în Ajun și în prima zi de Crăciun pentru prima dată în 15 ani, de când lucrează ca pompier. Îl va aștepta pe Moș Crăciun împreună cu fiul său, Amedeo, în vârstă de 5 ani și 9 luni, și de soția sa Adelina, asistentă medicală la Terapie Intensivă. „Abia aștept să văd cum e Crăciunul în familie! E prima dată în 15 ani când voi fi acasă. Deja am organizat o masă în familie, la bunica, la Todirești. Pe 31 decembrie voi lucra, la fel și soția mea, deci de Crăciun vom face și masa de Revelion”, a spus Adrian.
Pompierul Adrian Ungureanu are 37 de ani. A studiat mai întâi la Facultatea de Economie, Comerț, Turism și Servicii din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. După absolvire a urmat Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldești, iar în 2008 s-a înscris la a doua facultate, de Administrație Publică, tot la USV. După finalizarea studiilor a urmat școala de asistenți medicali, pe care a absolvit-o în 2017, apoi cursuri de cadru tehnic PSI și de inspectori de securitate în muncă. A jucat fotbal la Foresta și la Farul Constanța și consideră că are o viață împlinită.
La inevitabila întrebare, care sunt cele mai grele momente în munca de pompier, îmi răspunde că atunci când scoți un copil dintr-o casă incendiată și mama țipă. „Apoi, când îi dai copilul în brațe, vezi cum apare soarele după furtună și e minunat”, spune Adrian.
Greu i-a fost și când a luat foc casa bunicii unui coleg care era pe tură. „Când am ajuns la Zamostea casa ardea și bunica era înăuntru. Am intrat, am văzut-o și mi-am pus în cap s-o salvez. M-am apucat să fac resuscitare, colegii îmi spuneau să încetez, că e carbonizată, dar nu mă puteam opri. M-a marcat că nu am reușit s-o salvez, nu știam cum să-i spun colegului meu că am vrut, că am încercat totul, dar n-am putut. Trei luni n-am putut dormi...”, povestește pompierul. Cu ajutorul unui prieten psiholog, sentimentul de vină s-a atenuat în timp.
Cea mai dificilă perioadă din viața lui a fost în primele 3 luni de pandemie Covid-19. „A fost oribil. Soția lucra atunci la Boli infecțioase. Ea trata bolnavii de Covid, eu îi transportam. De pe 15 martie 2020 ea a stat la hotel, acasă am rămas eu cu copilul și îmi era mereu teamă ca nu cumva să-i aduc boala. Pe 22 martie am fost cu el la bunica, la Todirești și în timp ce eu căram niște apă el s-a înecat cu o bomboană. Vă dați seama, avea 3 ani. Era vânăt, nu zicea nimic, tremura tot... Mulțumesc lui Dumnezu că știu să acord primul ajutor medical, dar când e copilul tău parcă se șterge tot! Când am văzut că respiră, am plecat ca un nebun. Nici nu știam cum să-i spun soției...”, își amintește Adrian.
Din pandemie nu a uitat nici reacția vecinilor și a cunoștințelor: „pe scara blocului eram damnat, toți vecinii mă ocoleau. La grădiniță educatoarea se temea de noi... A fost o perioadă oribilă, nici nu știu cum am făcut față”. A fost printre primii care s-a vaccinat anticovid, încă din 5 ianuarie 2021, la fel și soția lui. Până acum nici unul dintre ei nu s-a îmbolnăvit.
Bucuria de a petrece Crăciunul cu familia lasă în urmă spaimele. L-a învățat pe Amedeo o colindă și în Ajun vor merge împreună la bunici, la nana și la prietenii de familie, să ducă vestea nașterii lui Iisus. Iar de a doua zi de Crăciun va reveni la muncă, în slujba oamenilor.
