Nu mai puțin de 11 ani și 3 luni de închisoare a primit o femeie după ce în vara acestui an a înjunghiat un bărbat. Soluția de joi pronunțată de Tribunalul Suceava nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Lăcrămioara Corhan a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor. Femeia condamnată joi este la a doua tentativă de omor, mai având o faptă la activ comisă în anul 2015, în județul Botoșani. Și atunci femeia a înjunghiat un bărbat, mobilul de atunci fiind legat de faptul că i s-ar fi făcut avansuri, iar respectivul a încercat să o violeze chiar.
· A parat loviturile bărbatului, a scos un cuțit din chimir și a țintit zone vitale ale victimei
Scenele violente recente care o au în prim-plan pe Lăcrămioara Corhan s-au petrecut în ziua de sărbătoare din 24 iunie. Atunci, Lăcrămioara Corhan a participat la o petrecere cu mai multe rude ale surorii sale. La petrecere a fost prezent și concubinul surorii sale, cel care avea să devină victimă.
La un moment dat, după ce s-a băut mult, sora acesteia s-a certat cu concubinul ei, ajungând-se la violențe, apeluri la 112 și intervenția Poliției orașului Salcea. Abia după ce au plecat polițiștii, iar spiritele păreau că s-au liniștit, aveau să aibă loc violențele dramatice.
Din cercetările procurorului criminalist rezultă că inculpata l-a luat la rost pe concubinul surorii sale și l-a provocat să se bată cu ea. Bărbatul a încercat să o lovească, însă nu a reuşit. Din cercetări și audieri a rezultat că inculpata a parat lovitura, iar cu un cuțit pe care l-a scos din chimir l-a atins pe bărbat, mai întâi în zona buzei.
În timpul altercației, Lăcrămioara Corhan a reușit să-l lovească a doua oară pe bărbat cu cuțitul în zona hemitoracelui stâng, precum şi în zona braţului stâng, loviturile fiind profunde.
· Înjunghiat grav, bărbatul a plecat în urmărirea femeii cu o bicicletă, dar nu a ajuns prea departe
Deși înjunghiat, bărbatul s-a înarmat cu o lopată şi a fugit după inculpată, reuşind să o lovească.
Conform rechizitoriului de trimitere în judecată, bărbatul s-a înarmat apoi cu un topor, s-a urcat pe o bicicletă şi a încercat să plece după femeia care îl înjunghiase. Bărbatul s-a prăbușit după scurt timp de pe bicicletă din cauza leziunilor grave pe care le-a suferit.
Ca element de culoare, după agresiune inculpata s-a întâlnit cu mai multe persoane, povestindu-le incidentul și cerând în continuare de băut, fără a-i păsa prea mult ce s-a întâmplat ori, la fel de probabil, fără a realiza ce a făcut.
Bărbatul înjunghiat a ajuns la spital cu leziuni grave produse prin loviri repetate cu un corp înţepător-tăietor. El a suferit leziuni care necesită 33-34 zile de îngrijiri medicale.
Medicii au confirmat că, la data agresiunii, leziunile au pus în primejdie viața victimei, intervenţia chirurgicală impunându-se de urgență pentru salvarea acesteia.
Și autoarea a avut pe corp o serie de leziuni produse prin lovire cu sau de corpuri contondente şi mijloace contondente, care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a constatat că, chiar dacă aceste leziuni ar fi fost produse inculpatei de persoana vătămată anterior lovirii sale cu cuţitul (fapt nedovedit în cadrul anchetei), tot nu ar fi putut justifica - în nici un mod - actele de violenţă exercitate cu un cuţit în zone vitale de către inculpată.
Fapta a fost încadrată așadar fără dubiu la tentativă de omor.
Dosarul a fost instrumentat de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava și Poliția orașului Salcea.