Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 21 dec 2022 - Anul XXVII, nr. 300 (8217)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   10 imagini |   ø fişiere video

An al investițiilor

Ion Lungu a prezentat principalele 50 de realizări din bilanțul anului 2022 la Primăria Suceava

Miercuri, 21 Decembrie 2022 (19:31:21)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

La fel ca în fiecare final de an, primarul Sucevei, Ion Lungu, a făcut o prezentare sumară a bilanțului de activitate la conducerea administrației locale, evidențiind o listă cu 50 de realizări.

„2022 a fost un an bun la Primăria Suceava, cu multe realizări. A fost un an al dezvoltării, al investițiilor. E bine că au demarat proiectele pe fonduri europene, noi avem deja aprobate proiecte de aproximativ 60 de milioane de euro și sperăm să demareze mai multe la începutul anului viitor”, a spus Ion Lungu.

Conform edilului Sucevei, „cea mai mare realizare este faptul că Suceava a fost selectată în primele 100 de orașe europene inteligente și neutre climatic până în anul 2030 și deja sunt în lucru trei proiecte în această direcție, s-a aplicat și pentru a fi oraș-pilot în program, iar acum am început și o colaborare cu orașul Hamburg – Germania, pe partea de colectare selectivă a deșeurilor. Vor urma și alte proiecte, luăm în calcul inclusiv realizarea unui parc fotovoltaic în zona lacului Dragomirna”.

 

Lista celor 50 de realizări din bilanțul anului 2022 a primarului Ion Lungu, la conducerea Primăriei Suceava:

1. Suceava a fost selectată în primele 100 de orașe europene inteligente și neutre climatic până în anul 2030;

2.  A fost semnat contractul pentru 50 autobuze electrice noi pentru Zona Urbană Funcțională Suceava;

3. Avem în lucru documentația pentru parc fotovoltaic pe o suprafață de 30,5 ha;

4. A fost realizată organizarea șantierului pentru Sala Polivalentă de 5.000 locuri;

5. Se lucrează la baza de sport tip 1, teren de fotbal la dimensiuni UEFA;

6. S-a dat în funcțiune Centrul Multifuncțional ”Arta” Ițcani;

7. A fost dată în funcțiune Piața ”George Enescu” modernizată;

8.  A fost finalizată grădinița nouă din Centru;

9. A fost finalizată aducțiunea de gaz metan în Burdujeni-Sat și în cartierul Tinereții;

10. A fost pusă în funcțiune seră floricolă;

11. A fost reabilitată și echipată infrastructura educațională a Colegiului Tehnic ”Petru Mușat”;

12. Au sosit în acest an 11 autobuze electrice noi de la firma Solaris;

13. A fost finalizat tronsonul nr. 2 al rutei alternative Suceava-Botoșani, pe strada Apeductului;

14. A fost reabilitat Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară;

15. Au fost finalizate lucrările de modernizare la Ștrandul Ițcani;

16. Au fost finalizate lucrările la primul corp încălzit din Bazar;

17. A fost finalizată grădinița din curtea Colegiului Național „Mihai Eminescu”;

18. A fost aprobată tema de proiectare a parcului ”Șipote”, a avut loc licitația pentru întocmirea documentației tehnico-economice și desemnarea câștigătorului;

19. Se lucrează la tema de proiectare-amenajare pădurea parc Zamca, fiind aprobată comisia de specialiști;

20.  Se lucrează la proiectul de reabilitare a Curții Domnești;

21. Se lucrează la proiectul pentru creșa mare în Dealul Mănăstirii;

22. Se lucrează la Grădinița Ițcani;

23. Au demarat lucrările proiectului corp clădire cu săli de clasă pentru Colegiul Național ”Petru Rareș” pe fonduri europene;

24. Este în curs de finalizare contractul ”sistem de management și modelare urbană destinat modernizării și fluidizării traficului în municipiul Suceava”;

25. A fost finalizată rețeaua de canalizare pentru apă menajeră cu stații de pompare pe străzile Dobrilă Eugen, Molidului și Făgetului;

26. S-a aprobat construirea unei creșe noi în zona Tătărași;

27. S-au semnat contracte de finanțare pentru clădiri publice: clădirea Domeniului public, cantina Asistenței Sociale, cantina CN ”Petru Rareș”;

28. S-a aprobat contractul pentru reabilitare eficiență energetică: Școala Gimnazială Nr. 3. Școala Gimnazială Nr. 9 ”Ion Creangă” Obcini, Școala Gimnazială Nr. 7 Ițcani;

29. S-a semnat contractul pentru reabilitare clădiri rezidențiale în zona centrală și în cadrul asociației nr. 3;

30. S-a aprobat contractul pentru reabilitarea eficienței energetice a clădirilor Colegiului „Mihai Eminescu” și blocului ”Lamă” Areni;

31. S-a aprobat contractul de reabilitare a iluminatului public pe 20 de străzi prin Agenția Fondului de Mediu;

32. S-au montat 7 stații de încărcare electrică în oraș cu fonduri de la Administrația Fondului de Mediu;

33. A fost semnat contractul pentru proiectul „GIS urban”;

34. A fost aprobat PUG-ul (Planul Urbanistic General) Sucevei la Ministerul Dezvoltării;

35. A fost aprobat proiectul ”100 de insule ecologice” și 2 CAV (centre aport voluntar);

36. Se lucrează la documentația pentru parcare supraterană strada Ștefan Tomșa;

37. Se lucrează la documentația pentru grădinița nouă cu program prelungit în cartier Obcini;

38. A fost licitat proiectul pentru Aqua Park;

39. S-a realizat statuia lui Iacob Zadik;

40. Au fost sprijinite toate sporturile din Suceava, în mod special handbalul masculin și fotbalul;

41. A fost reabilitat bazinul de înot de la Școala Gimnazială Nr. 3;

42. A fost modernizată sala de sport de la Liceul cu Program Sportiv;

43. Au fost premiate performanțele olimpice, atât cea școlară, cât și cele sportive;

44. Au fost sărbătorite peste 100 de cupluri de aur, care au împlinit 50 de ani de căsătorie;

45. Au primit sprijin financiar unitățile de cult din Suceava, în mod special fiind finanțate lucrările la sediul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și cele de la Catedrala „Nașterea Domnului”, din intersecția Mărășești;

46. Au fost trimise ajutoare alimentare și materiale la Cernăuți, oraș înfrățit cu Suceava;

47. Municipiul a fost premiat de Societatea Română de Smart City;

48. Suceava a primit distincția de „Best Electric City”;

49. Primăria Suceava a primit premiul de excelență „Investiții în regenerare urbană spații publice” la Gala AMR;

50. Primăria a organizat Zilele Orașului Suceava, la care au cântat Inna, Andra și The Motans.

Referitor la ultimul punct din bilanț, edilul Sucevei a remarcat reușita de a aduce mari vedete internaționale la evenimentele municipalității.

“Nu credea nimeni cu zece ani în urmă că va cânta INNA la Suceava. Și iată că a fost!”, a spus Ion Lungu, amintind de succesul extraordinar de care s-a bucurat organizarea Zilelor Sucevei, în vară, când zona centrală a orașului a fost asaltată efectiv de zeci de mii de oameni, forfota fiind comparabilă cu cea din orașe mult mai mari și cu renume, mai ales în domeniul turismului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ion Lungu a prezentat principalele 50 de realizări din bilanțul anului 2022 la Primăria Suceava.
 Vizualizări articol: 852 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Ion Lungu a prezentat principalele 50 de realizări din bilanțul anului 2022 la Primăria Suceava5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei