Magistrații suceveni au dat marți verdictul final într-un dosar în care printre inculpați s-au aflat și trei polițiști din Câmpulung Moldovenesc. Dacă la prima instanță doi dintre ei au primit pedepse cu executare, iar al treilea a fost achitat, situația s-a schimbat în apel. Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au constatat că o serie de infracțiuni pentru care erau judecați cei trei s-au prescris, astfel încât au încetat procesul penal. Totuși, cei doi polițiști care au primit pedepse cu executare nu au scăpat de tot, ci au fost condamnați cu suspendare sub supraveghere. Gheorghiţă Drăgoi și Valerian Gabriel Negură, ambii agenți de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc – Compartimentul Rutier, au primit câte 2 ani și 8 luni de închisoare. În cazul lui Drăgoi, magistrații au decis și o amendă penală de 7.500 de lei. Cel de-al treilea polițist judecat în acest dosar, Florin Pleșca, a fost achitat de Tribunalul Suceava pentru toate infracțiunile pentru care a fost judecat, iar la Curtea de Apel Suceava s-a constatat că faptele s-au prescris.
O altă persoană implicată în acest dosar, Orest Rusan, a primit 7.500 de lei amendă penală, în timp ce pentru Vasile Eusebiu Vaman, respectiv Andreea Maria Robciuc (fostă Creciunescu) faptele erau prescrise. Ultimii trei primiseră achitări în primă instanță.
· Şoferi care au scăpat de amenzi sau de reţinerea permisului auto
Infracțiunile imputate lui Drăgoi au două componente: una legată de nesancţionarea unor şoferi depistaţi cu viteză peste limita legală sau depăşind pe linie continuă şi una legată de afaceri ilegale cu lemn.
Pe linie rutieră, agentul Drăgoi este acuzat că, pe 14 septembrie 2014, în timp ce efectua un control cu autoturismul dotat cu aparat radar, alături de colegul Valerian Gabriel Negură (trimis şi el în judecată în acest dosar), a depistat un şofer care rula cu 82 de km/h în localitate. În loc să-i aplice sancţiunea legală, 6-8 puncte amendă (540-720 lei), Drăgoi ar fi primit suma de 100 de lei de la şofer. În aceste condiţii, celălalt agent constatator, Valerian Gabriel Negură, l-a sancţionat pe şofer doar cu avertisment şi cu 4 puncte de penalizare.
A doua zi, pe 15 septembrie, inculpatul Drăgoi ar fi închis ochii la o depăşire pe linie continuă constatată în trafic, neaplicând amenda şi măsura complementară, a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Agentul mai este acuzat că a ajutat-o pe o femeie să dea o declaraţie notarială falsă, din care rezulta că a transportat o maşină cu o platformă, al cărei număr de înmatriculare l-a folosit abuziv din baza de date, dar şi că a folosit informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru altul, verificând, în calitate de agent de poliţie, în baza de date oficială, emiterea permisului de conducere pentru o persoană.
· Evaziune de peste 100.000 de lei, în afaceri ilegale cu lemn
Procurorii au descoperit pe parcursul anchetei şi alte infracţiuni pentru care l-au trimis în judecată pe poliţistul Drăgoi, pentru un prejudiciu mult mai mare. Acesta este acuzat că, în perioada 2011-2014, a desfăşurat activităţi comerciale cu material lemnos, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, actele de comerţ de acest gen fiind incompatibile cu statutul de poliţist. Este vorba de demersuri privind autorizarea, exploatarea şi valorificarea masei lemnoase aferente unui număr de 52 de partizi forestiere. Referitor la aceste fapte, a fost trimis în judecată şi inculpatul Orest Rusan, acuzat că a participat la această afacere ca interpus, pentru a da o aparenţă de legalitate.
Pe lângă incompatibilitate, agentul de poliţie este acuzat şi de evaziune fiscală cu un prejudiciu foarte mare.
„Inculpatul Drăgoi Gheorghiţă a obţinut, în perioada 2011-2014, un venit brut de 819.885 lei, pe care nu l-a declarat organelor fiscale, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligaţiilor fiscale către stat, prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, şi a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 115.674,4 lei, din care 89.249,8 lei – impozit pe venituri din activităţi independente, iar 26.424,4 lei – contribuţia la asigurări sociale de sănătate”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
O altă acuzaţie este legată de faptul că agentul Drăgoi nu a declarat în întregime veniturile obţinute, omiţând declararea venitului realizat din activităţile comerciale cu material lemnos.
Cum prejudiciul imputat agentului Drăgoi este mare, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri ale acestuia. Este vorba de o clădire cu teren aferent, un autoturism şi sumele de 13.500 lei şi 2.600 euro, ridicate cu ocazia unor percheziţii efectuate în decembrie 2014.
· Poliţistul care îşi rotunjea veniturile ca agent de asigurări RCA. Clienţii erau şoferi opriţi în trafic
Al doilea agent de poliţie trimis în judecată, Valerian Gabriel Negură, a fost acuzat de nesancţionarea unor şoferi în trafic, pentru foloase, dar şi de faptul că se transformase în agent de asigurări auto, folosindu-se de calitatea de poliţist.
Procurorii au explicat cum acţiona agentul: atunci când constata în trafic faptul că un conducător auto se deplasa la volanul unei maşini fără a avea încheiată asigurarea obligatorie RCA îi aplica o sancţiune mult mai blândă decât cea legală (amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei şi reţinerea certificatului de înmatriculare a vehiculului), cu condiţia ca respectivul să încheie ulterior asigurarea prin intermediul său.
„Ulterior, în aceeaşi zi sau la scurt timp, folosind informaţiile obţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de agent de poliţie, informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, referitoare la lipsa unei asigurări RCA, inculpatul Negură Gabriel Valerian încheia poliţe de asigurare de răspundere civilă auto RCA pentru autoturismele conducătorilor auto depistaţi în trafic, în scopul obţinerii de foloase necuvenite”, au explicat procurorii. În acest mod, poliţistul îşi rotunjea veniturile din comisioanele pe care le încasa ca agent de asigurări.
Procurorii au identificat, în intervalul 2011-2014, 49 de poliţie de asigurare de răspundere civilă auto încasate în acest mod, prin folosirea informaţiilor nedestinate publicităţii, din bazele de date.
Cum era agent de asigurări, poliţistul se ocupa şi de dosarele de daună, fapt care contravine de asemenea statutului său.
„A desfăşurat activităţi de intermediere contracte pentru obţinerea de despăgubiri, ca reprezentant al unei societăţi comerciale, prin persoane interpuse, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, modalitate în care au fost întocmite 23 de contracte. Cele 23 de contracte au fost încheiate de inculpat cu persoane vătămate sau urmaşi ai victimelor unor accidente rutiere, persoane pe care inculpatul le-a cunoscut în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
O parte din capetele de acuzare împotriva lui Gabriel Valerian Negură sunt legate de acţiuni de control în trafic, împreună cu agentul Drăgoi, în care a fost complice la luare de mită, susţin procurorii.
Printre acuzaţiile din dosar se mai găseşte primirea unei cobze de peşte în valoare de 35 de lei de la un şofer pe care l-a sancţionat mult mai blând decât trebuia conform legii.
· Poliţist acuzat că a schimbat din pix persoana de la volanul unei maşini
Pentru al treilea poliţist trimis în judecată, agentul Florin Pleşca, procurorii au reținut mai multe fapte, dar mărunte, cel puţin în comparaţie cu ceilalţi doi.
Într-un caz, în februarie 2014, agentul de poliţie a depistat un şofer care a depăşit pe linie continuă, însă, rezultă din anchetă, în loc să-i reţină permisul de conducere, i-a aplicat sancţiuni pentru nereguli minore (lipsa documentelor, lipsa trusei medicale şi a centurii de siguranţă, plăcuţe de înmatriculare murdare). În iunie 2014 a urmat un episod asemănător, care a adus încă doi inculpaţi în dosar. Din ancheta procurorilor rezultă că agentul, care desfăşura activităţi de control al traficului rutier cu aparatul radar, l-a depistat în trafic pe conducătorul auto Eusebiu Vasile Vaman, care circula cu viteza de 92 de km/h în localitate. Agentul a consemnat însă în mod nereal că la volanul autoturismului se afla o femeie, Andreea Maria Creciunescu, căreia i-a fost aplicată sancţiunea contravenţională a avertismentului şi 6 puncte penalizare. Cei doi, şoferul şi femeia, au fost şi ei trimişi în judecată pentru infracţiunile de „complicitate la abuz în serviciu” şi „complicitate la fals intelectual”, primul, respectiv „mărturie mincinoasă” în cazul femeii. Această manevră a urmărit să-l scape pe şofer de punctele de penalizare.
· Judecat pentru că a încasat o amendă în dolari
În august 2014, agentul Pleşca ar fi depistat un şofer care circula cu 75 de km/h în localitate şi i-a aplicat 5 puncte de amendă (450 de lei). Infracţiunea, arată procurorii, este legată de modul în care a încasat amenda pe loc. Acesta putea să o încaseze doar în lei, însă a luat dolari, făcând o paritate în avantajul său.
„A fost de acord să încaseze suma de 60 de dolari de la contravenient, ca echivalent al sumei de 180 de lei, pe care a consemnat-o în fals în cuprinsul procesului-verbal, obţinând în acest mod foloase necuvenite pentru sine, având în vedere paritatea aproximativă”, explică procurorii. Prejudiciul din această paritate este de 20 de lei.