Din ianuarie 2023, călătorii care vor urca în autobuzele și microbuzele TPL Suceava fără a avea bilete sau abonamente vor plăti o suprataxă de 2,5 lei la achiziționarea biletelor din mijloacele de transport, care vor costa astfel 5 lei.
Măsura a fost reglementată în Consiliul Local Suceava pentru a-i determina pe oameni să utilizeze noile mijloace de taxare, prin sistemul de e-ticketing – la automatele montate în 22 de stații din municipiu, prin aplicația de mobil Suceava Pass sau de la cele patru puncte de eliberare asistată a biletelor și abonamentelor.
În același timp, taxatoarele nu vor „dispărea” de la 1 ianuarie 2023, cum se preconiza inițial, ci vor mai fi menținute o perioadă de trei luni, în care vor elibera acele bilete la preț de 5 lei în autobuze, în ideea că astfel se vor orienta călătorii către sistemele alternative de taxare a călătoriilor.
„Noi am anunțat că de la 1 ianuarie se va renunța la taxatoare, ca urmare a introducerii sistemului de e-ticketing. Sistemul este funcțional 100%, doar că, din nefericire, cea mai mare parte a biletelor se vând tot în mijloacele de transport în comun – undeva la 13.000 zilnic. Comparativ, prin sistemul de e-ticketing se vând între 800 și 1.000 de bilete zilnic.
Suntem în creștere cu sistemul nou, dar rămâne încă o perioadă sistemul clasic de vânzare a biletelor”, a spus viceprimarul Lucian Harșovschi, care a îndemnat călătorii să achiziționeze bilete sau abonamente prin sistemul de e-ticketing sau prin aplicația de mobil Suceava Pass, disponibilă atât pe sistemul Android, cât și IOS, de unde poate fi descărcată gratuit.
În prezent, costul unui bilet de călătorie pe mijloacele de transport ale TPL Suceava este de 2,5 lei atât de la taxatoare (în autobuze) sau șofer (în microbuze), prin sistemul de e-ticketing, unde are o valabilitate de 60 de minute, timp în care se poate schimba mijlocul de transport, cât și în aplicația de mobil, similară la facilități cu biletul emis prin e-ticketing.