Formația CSU din Suceava a încheiat sezonul de toamnă pe locul 9 în ierarhia Ligii Naționale de handbal masculin. O clasare mulțumitoare dacă ne raportăm la problemele de lot cu care s-au confruntat antrenorii Petru Ghervan, Bogdan Șoldănescu și Iulian Andrei pe parcursul celor 15 etape scurse până acum. Ca urmare a accidentărilor serioase ale unor jucători importanți precum Balasz Botond, Claudiu Lazurcă, Alex Dascălu, Pavel Loic sau Paul Simulescu, a fost nevoie să se injecteze sânge proaspăt din propria pepinieră, iar juniorii Cătălin Zarițchi, Dragoș Podovei, Andrei Bruj, Codrin Radu, Sorin Grigore, Alex Focșăneanu sau deja consacratul Daniel Stanciuc și-au arătat talentul, demonstrând că au un viitor în handbal.
În ciuda tuturor absențelor, echipa a continuat să practice același joc modern, în viteză, plăcut ochiului, care poate crea probleme oricărui adversar. Așa se face că gruparea suceveană are în acest moment cel de-al doilea atac din Liga Zimbrilor, după campioana Dinamo București, cu o medie de peste 30 de goluri marcate per meci. Astfel, „veteranul” Răzvan Gavriloaia, care a făcut un sezon de toamnă fantastic, ocupă locul 9 în ierarhia golgheterilor, cu 76 de reușite, în Top 20 regăsindu-se alți trei „universitari”, este vorba de Vencel Csog, Daniel Stanciuc și Adrian Tîrzioru.
Pe de altă parte, nici norocul n-a fost unul dintre aliații „universitarilor” în această ediție de campionat, în condițiile în care au pierdut nu mai puțin trei meciuri la limită, prin goluri încasate în ultima secundă!
Liga Națională de handbal masculin se va relua pe data de 4 februarie, „universitarii” urmând să se confrunte, pe teren propriu, cu CSM București, în cadrul rundei cu numărul XVI.