Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a informat, luni, printr-un comunicat de presă, că în primele trei trimestre ale acestui an în județul Suceava au fost raportate 19 cazuri noi de HIV/SIDA, mai multe decât numărul de cazuri noi înregistrate pe tot parcursul anului 2021, când au fost raportate 15 cazuri noi. La această dată, în evidențele centrului de specialitate de la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava sunt 258 de cazuri de HIV/SIDA.
Conform comunicatului transmis de DSP, în România, în anul 2021 au fost raportate 559 de cazuri noi HIV/SIDA în sistemul de evaluare şi monitorizare a infecţiei HIV/SIDA, în care sunt implicate 9 centre regionale care transmit datele la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof.Dr. Matei Balş”.
În cadrul acțiunii „Luna Naţională a informării despre Bolile transmisibile: HIV/SIDA, Tuberculoza (TB) şi hepatita virală”, pe parcursul lunii decembrie DSP derulează o campanie de informare pentru prevenirea transmiterii acestor boli. În acest context, DSP a transmis o serie de recomandări pentru protecția de HIV/SIDA, printre care folosirea prezervativul în timpul relaţiilor sexuale, mai ales în cazul partenerilor întâmplători; testarea HIV, preferabil şi cu partenerul; folosirea individuală a obiectelor de igienă, precum aparatul de ras, periuţa de dinţi, forfecuţa de unghii etc; folosirea mănuşilor de unică folosinţă de fiecare dată când se intră în contact cu sânge sau orice secreţii ale organismului; dezinfectarea rănilor cu produse antiseptice. DSP avertizează că pilula contraceptivă nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală, deci nici faţă de HIV.
Acțiunea de informare a DSP se derulează în colaborare cu furnizorii de servicii medicale şi primăriile cu asistenţă medicală comunitară. „Infectarea cu HIV, bacilul tuberculozei şi virusuri hepatitice nu are impact doar asupra sănătăţii, ci şi asupra integrării în societate, de multe ori persoanele diagnosticate ajungând să fie marginalizate şi stigmatizate, iar uneori toate acestea duc la sărăcie. Pandemia de COVID-19 a dezvăluit inegalităţile înrădăcinate în societăţile noastre. Orice criză a sănătăţii îi loveşte cel mai puternic pe cei mai săraci şi pe cei mai vulnerabili. Cu toate acestea, o situaţie de criză este şi un semnal de alarmă, un prilej de a face lucrurile diferit, mai bine şi împreună. Eliminarea stigmatizării şi discriminării şi fundamentarea răspunsurilor noastre prin prisma drepturilor omului sunt esenţiale pentru a pune capăt acestor boli transmisibile”, se mai arată în comunicatul transmis de DSP Suceava.