Lipsa de atenție a făcut ca în acest weekend trei bărbați să ajungă cu răni grave la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, după ce au căut de la înălțime de peste 3 metri. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici, a declarat că vineri seara a fost transferat de la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Fălticeni un pacient în vârstă de 49 de ani, cu multiple traumatisme, care a căzut de pe o scară de la aproximativ 5 metri. Bărbatul, care a fost internat în secția Chirurgie toracică, are traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic cu fracturi costale și hemopneumotorax, contuzii pulmonare, fractură la clavicula stângă, fracturi la nivelul coloanei dorso-lombare și fracturi la nivelul bazinului.
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, un pacient în situație asemănătoare a fost transferat de la CPU al Spitalului Municipal Fălticeni. Omul, în vârstă de 64 de ani, a căzut de la aproximativ 3 metri și s-a ales cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic cu fracturi costale multiple, hemopneumotorax drept și contuzii pulmonare. A rămas internat de asemenea în secția Chirurgie toracică.
Sâmbătă, un al treilea pacient, în vârstă de 53 de ani, din Râșca, a fost internat în secția Chirurgie, după ce a căzut de pe o scară. Pacientul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial cu multiple fracturi de masiv facial, traumatism toracic cu fracturi costale și contuzii pulmonare și traumatism abdominal.