Un tânăr în vârstă de 20 de ani din satul Măriței, comuna Dărmănești, s-a ales cu dosar penal și amendă după ce a ieșit în trafic fără a avea permis de conducere. Acesta a fost tras pe dreapta duminică, la orele 11.30, de o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, care efectua serviciul de patrulare pe strada Calea Unirii din cartierul Burdujeni. Tânărul se afla la volanul unei mașini înmatriculate în Marea Britanie.
Fiind întrebat despre documentele sale și ale autoturismului, acesta a declarat că nu are niciun document asupra sa și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, acesta nu a putut face dovada unei poliție RCA valabilă și nici a inspecției tehnice periodice.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul afișând o concentrație de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ”conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar cercetările urmează a fi continuate de către lucrătorii din cadrul Biroului Rutier.
Totodată, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantuam 3305 lei și i-au fost ridicate plăcuțele de înmatriculare.