Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează joi, 8 decembrie, începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, Concertul caritabil de colinde și folclor „Un Crăciun pentru fiecare”, ediția a III-a. Prezintă: pr. Andrei Mocanu. Pe scenă vor urca artiștii: Cleopatra Stratan, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Constantin Bahrin, Fetele din Botoșani, Grigore Gherman, Emilia Ghinescu, Corala Diaconițelor a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Edward Sandu, Valentin Sanfira, Codruța Filip, Ilie Caraș, Alexandra Dan, Mariana Maloș, Petrică Remus Fandarac, Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu”. Intrarea la spectacol este liberă.
Proiectului caritabil „Un Crăciun pentru fiecare”, ediția a III‑a, realizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, are ca scop oferirea unor pachete cu alimente de bază, produse din carne și dulciuri unui număr cât mai mare de bătrâni singuri, lipsiți de orice ajutor material și social, precum și unor copii proveniți din familii defavorizate și cu o situație materială, socială și financiară precară. Donațiile se pot face folosind următoarele mijloace: Direct în conturile: RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014, EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110, Nume beneficiar: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Detalii: CRĂCIUN. Pentru mai multe detalii despre acest proiect, puteți apela la numărul de telefon 0756.277.365, pr. Andrei Mocanu, coordonatorul voluntarilor Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.