Cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Interpretare Muzicală pentru Copii și Tineri "Rampa de lansare", încheiat recent, a adus în lumina reflectoarelor noi talente.
Concursul s-a desfăşurat pe două secțiuni - Muzică Populară Vocală și Muzică Ușoară Vocală, cu participarea a 130 concurenți din județul Suceava și din toate județele Moldovei, inclusiv din Republica Moldova.
Criteriile de jurizare au fost: intonație, dicție, ritmicitate, frazare, tehnică vocală, mișcare scenică, vestimentație și atitudine.
Trofeul secțiunii „Muzică Populară Vocală” a fost câştigat de o tânără din municipiul Suceava, Lavinia Ioana Penciuc, care a participat la grupa de vârstă 12-15 ani. Lavinia Penciuc, născută pe 5 februarie 2007, a absolvit clasele 1-8 la Colegiul ”Mihai Eminescu” Suceava, iar în prezent este elevă în clasa a IX-a la Colegiul de Informatică „Spiru Haret” Suceava.
A participat la numeroase concursuri, obținând trofee sau locul I, II ori III. Primii pași în muzică i-a făcut la Școala Romantic ART, îndrumată de profesor Oana Apetrea Păstrăv, iar mai apoi a fost îndrumată de regretatul maestru George Sîrbu, care i-a și compus o parte din melodii. În 2021, în urma concursului de admitere la Şcoala de Arte ”Ion Irimescu”, a intrat la canto popular (unde este elevă și în prezent, în anul II de studiu), la profesor Elena Simionesei, dar este îndrumată și de marele trompetist Alexandru Havriliuc, care îi compune și în prezent melodii cu care Lavinia s-a remarcat la concursuri ori în aparițiile la radio și TV.
La aceeași secțiune, dar la grupa de vârstă 5-7 ani, trofeu „Rampa de lansare” a fost atribuit tinerei Teodora Karina Seserman, tot din Suceava.
Trofeul pentru „Muzică Ușoară Vocală” a ajuns de asemenea în municipiul Suceava, la Sara Natalia Tîrnoveanu, are a participat la grupa de vârstă 8 ani.
Conform organizatorilor, marele trofeu a fost atribuit la muzică ușoară unei tinere din Șaru Dornei – Cristina Antonia Doroftei Crimuț, de la grupa 9 ani. Acesta a fost înmânat de managerul general al Teatrului Municipal "Matei Vișniec", Angela Zarojanu.
Spectacolul dinaintea Galei de Premiere a fost oferit de câștigătoarea primei ediții a concursului, Ștefania Petric din Câmpia Turzii, jud. Cluj, și de artiștii Elena Simionesei, Leonard Zamă, Nicolae Caragea, Alexandru Brădățan, Mihaela Gârlea, Angelica Flutur și Tudor Turcu, care au făcut parte și din juriu.
Concursul „Rampa de lansare” s-a adresat copiilor și tinerilor din palatele și cluburile copiilor, grădinițe, școli și licee vocaționale, asociații culturale și școli private din ţară. Prin acest eveniment, organizatorii, Asociația Culturală "Romantic Art", fondată de Gabriela și Andrei Morar, și-au propus promovarea, afirmarea şi lansarea tinerilor artiști din judeţul Suceava, dar și atragerea concurenților din toate județele țării în vederea promovării Bucovinei și a tradițiilor din Bucovina. Aceștia au fost recompensați cu Marele Trofeu Rampa de Lansare, Trofeele celor 2 secțiuni, Trofee de categorie, premiile I, II, III, mențiuni și premii speciale Radio Iași. Toți concurenții au primit dulciuri și cadouri, iar profesorii coordonatori au primit diplome de merit.
Juriul festivalului a fost format din compozitori, artiști interpreți, profesori de muzică de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și Centrul Cultural Bucovina - Suceava, oameni de radio și televiziune: Nicolae Caragea - compozitor, Tudor Turcu - artist, Bogdan Dragomir - muzician/jurnalist, Florin Fodor - lect.univ.dr., Mihaela Gârlea - lect.univ.dr., George Vanvu - compozitor/jurnalist, Elena Simionesei – artist/prof. canto, Angelica Flutur - artist, Alexandru Brădățan - artist și Leonard Zamă - artist.
Festivalul „Rampa de lansare” a fost organizat cu sprijinul Primăriei Suceava, având ca scop promovarea artei interpretative, descoperirea și promovarea copiilor și tinerilor talentați, abordarea muzicii din punct de vedere educativ, rafinarea gustului muzical, fiind totodată un prilej de bucurie, de cunoaștere și prietenie.