Scriitoarea Angela Furtună a fost inclusă în opul enciclopedic „Un veac de poezie românească – Panoramă critică și antologică a literaturii române”, sub genericul „Poezia ca armă de luptă”, de către cercetătorul, istoricul și criticul Cristian Livescu.
Impresionantul volum „Un veac de poezie românească – Panoramă critică și antologică a literaturii române” a apărut la Editura TipoMoldova, Seria Opera Omnia Dicționar, Iași, 2022.
„Cu 1.800 de pagini și un aparat critic solid, volumul include poeții reper pentru direcțiile și modelele imaginare ale poeziei românești din ultimul secol, configurând o identitate dominantă și un specific, în straturi succesive, sedimentate în imaginarul colectiv, de-a lungul timpului. Ca și ilustrul său înaintaș vizionar Laurențiu Ulici, criticul Cristian Livescu crede cu tărie în rostul <cititului în poezie> și își asumă ca pe o profesiune de credință onorarea poeților importanți și prospectarea poeziei ca pe o tentativă de a desluși viitorul speciei umane. Autorul îndeamnă publicul să practice arta cititului poeziei și arta presimțirii destinului (personal, colectiv, filosofic, politic) prin poezie, căutând și găsind în mesajul poeziei nu numai perlele literaturii, dar și un elixir pentru bolile nemiloase ce macină lumea de azi”, spune scriitoarea Angela Furtună, care este autoarea a 24 de cărți de autor (poezie, proză, eseu, critică literară, jurnalism cultural) și nenumărate selectări în antologii interne și internaționale, laureată a zeci de premii literare și autoare a sute de articole, cicluri de creație și de cercetare, eseuri și studii apărute în prestigioase publicații.
Volumul „Un veac de poezie românească – Panoramă critică și antologică a literaturii române”, semnat de Cristian Livescu, va fi lansat, în curând, și la Suceava.
· 65 de ani de viață, 25 de ani de la debut
Scriitoarea Angela Furtună a împlinit anul acesta 65 de ani de viață, 25 de ani de la debut (în Revista România literară, prestigioasa revistă literară a Uniunii Scriitorilor din România, nr. 42/1997 – Pagina Poșta Redacției și nr. 46/1997 – Pagina Poemul cu scrisoare; debut excepțional, îngrijt de regretata Constanța Buzea și de Nicolae Manolescu), 20 de ani de când este membră a Uniunii Scriitorilor din România, 5 ani de când este membră a Pen Club România afiliat Pen Club Internațional. Tot în 2022 a participat, în țară și străinătate, la trei antologii și festivaluri maraton de literatură ce protestează împotriva războiului terorist din Ucraina. A fost inclusă și în Antologia poeților „Pen Club Centenar”.
Scriitoarea a inițiat, înafara activității literare propriu-zise, multe proiecte de apărare a demnității scriitorului și a rolului său în societate, și ca voce a intelighentsiei (scriitorul și intelectualul cu discurs civic și etic). De asemenea, Angela Furtună s-a dedicat și inițierii și construirii unor proiecte instituționalizate dedicate poeziei, comunicării prin poezie, scriitorilor români, implicării intelectualului în viața publică, pedagogiei memoriei, eticii neuitării, culturii de prețuire a eroilor, între care: Festivalul francofilofon Primăvara Poeților – Le Printemps des Poètes (2005 - 2019); Zilele Monica Lovinescu (2005-2019); Premiul Național Monica Lovinescu și Virgil Ierunca; Campania România vorbită frumos; Proiectul Conferințele Bibliotecii; Artă, Cultură și Memoria victimelor Holocaustului și Gulagului; numeroase proiecte de imagine și recuperare, ca voci deopotrivă în Literatură și în Cetate, a scriitorilor din exilul – intern și extern – antitotalitar și prodemocratic (2004-2019) (Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Norman Manea, Aharon Appelfeld, Arnold Daghani, Traian Chelaru, Paul Celan, și mulți alții).