Consiliul Județean și Primăria Suceava participă la cel mai mare târg de turism din Polonia, Tour and Travel Varșovia. Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a precizat că ministerul pe care îl conduce este prezent la acest târg în perioada 24 – 26 noiembrie, iar participarea României la acest eveniment reprezintă o nouă oportunitate de promovare a ultimelor tendințe din piața turistică autohtonă, manifestarea expozițională fiind de tip Bussines-to-Consumer.
„Creșterea segmentului de turiști străini este o prioritate pentru minister, autoritățile locale și antreprenorii români. Reluarea participării la târgurile de profil din afara țării este tratată cu multă seriozitate de toți partenerii implicați, iar acest lucru se poate observa și prin prisma activităților existente la standul țării noastre. Mult succes expozanților și așteptăm cifre din ce în ce mai bune”, a declarat ministrul Constantin-Daniel Cadariu. El a arătat că în standul României de la TT Varșovia sunt 18 expozanți din țară, reprezentanți ai mai multor asociații de profil și ai autorităților publice locale, printre care și Consiliul Județean și Primăria Suceava.
Cadariu a arătat că în cadrul târgului vor fi promovate tradițiile și cultura autohtonă, prin reprezentații susținute de artiști din județele Maramureș și Suceava, dar și prin demonstrații ale meșterilor populari români, care vor face cunoscute publicului larg arta olăritului și a sculpturii. În plus, el a spus că vizitatorii vor avea ocazia să deguste produse tradiționale românești din diferite regiuni ale țării.
Constantin Daniel Cadariu a declarat că pe întreaga durată a manifestării expoziționale, MAT va pune la dispoziția participanților materiale de prezentare a destinației turistice România, broșuri și hărți, dar și obiecte promoționale. De asemenea, Cadariu a afirmat că „Feel Alive” este conceputul ales de MAT și reprezentanții Consiliului de Brand Turistic Național (CBTN) pentru târgurile de turism din toamna acestui an. Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a transmis că Polonia joacă un rol important pentru România, fiind una dintre primele zece ţări emiţătoare de turişti. Astfel, de la începutul anului și până în luna septembrie, peste 50.000 de cetățeni polonezi au ales să își petreacă vacanța în România.