Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 24 nov 2022 - Anul XXVII, nr. 277 (8194)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Doi suceveni, săltați în megadosarul privind sălile de jocuri ”Las Vegas”

Joi, 24 Noiembrie 2022 (20:46:46)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Acțiunea DIICOT de mare amploare cu peste 120 de percheziții în care s-a acționat față de o rețea care ar fi comis fapte cu violență pentru a deține supremația în domeniul sălilor de jocuri de noroc, prin rețeaua Las Vegas, a dus la reținerea în arest a 28 de inculpați și luarea măsurii controlului judiciar față de alți 7.

În total, procurorii au solicitat emiterea de mandate de arestare pentru nu mai puțin de 30 de inculpați (cei 28 reținuți, plus doi care execută pedepse pentru alte fapte). Curtea de Apel București urma să se pronunțe, joi după-amiază, în cazul tuturor celor 30 de propuneri de arestare.

Între cei reținuți 24 de ore și prezentați la Curtea de Apel București în vederea arestării apar și cel puțin doi suceveni care dețin săli de jocuri în județ, francize din lanțul de cazinouri Las Vegas. Este vorba de Dumitru Cristian Popescu, din Câmpulung Moldovenesc, și Emil Gabriel Apostoaie, din Vatra Dornei. 

 

·       Peste 500.000 de euro, arme și cocaină, ridicate în urma perchezițiilor din țară

 

În urma perchezițiilor derulate în toată țara s-au ridicat sume totalizând peste 500.000 de euro, o armă cu glonț deținută ilegal (cu încărcător și 2 cartușe), două arbalete, arme albe, 40 de kilograme de materiale pirotehnice, 8 punguțe ce conțin substanță albă pulverulentă (cocaină), precum și înscrisuri cu valoare probatorie. 

Membrii grupării sunt acuzați că au apelat la interlopi pentru a-și șantaja concurența, dar și pentru a îndepărta de sălile de jocuri clienți care deveniseră incomozi.

 

·       Structură de forță care se ocupa de concurența incomodă și de clienții neprofitabili

 

Redăm parte din comunicatul detaliat al DIICOT privind modul de acțiune al grupării:  

”În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2018, a fost constituit, la nivel național, un grup infracțional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracțiuni de șantaj. Membrii grupului au urmărit să împiedice extinderea sălilor de jocuri de noroc concurente celor administrate de aceștia și să reprime tentativele altor membri ai lumii interlope de a prelua controlul asupra sălilor aparținând grupului. În acest scop, a fost creată o structură de forță care a fost folosită pentru a împiedica anumiți clienți care realizau câștiguri însemnate să intre în posesia acestora. Această structură a asigurat funcționarea la nivel național a unui sistem coercitiv ilegal care era menit să împiedice clienții care generau probleme să revină în sălile de joc aparținând grupului infracțional organizat și să recupereze rapid de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri.
Cu privire la infracțiunile de șantaj, din cercetări a rezultat că acestea au fost comise împotriva unui număr de 16 persoane pentru a le determina să închidă sălile de jocuri de noroc concurente, să renunțe la brandul deținut anterior de firma concurentă, să modifice fațada spațiilor destinate desfășurării activității, să renunțe la spațiile pe care le dețineau în chirie pentru funcționarea unor săli de jocuri de noroc, să renunțe la poziția deținută la o societate concurentă și să încadreze în cadrul societății deținute de grup, să plătească datoriile acumulate față de societățile deținute de grup, să renunțe la câștigurile realizate în urma plasării de pariuri sportive, să nu mai frecventeze niciodată sălile de jocuri de noroc administrate de grupul infracțional organizat, să restituie sume de bani despre care membrii grupului infracțional organizat apreciau că ar fi fost sustrase din incinta sălilor de jocuri de noroc, să remită contravaloarea reparației aparatelor de tip ”slot-machine” avariate și să șteargă postările de pe rețelele de socializare prin care denigrau activitatea sălilor de noroc administrate de grup. În contextul săvârșirii uneia dintre infracțiunile de șantaj, una dintre persoanele vătămate a fost lipsită de libertate, nefiindu-i permis să părăsească zona din fața sălii de jocuri de noroc până la sosirea a doi dintre membrii marcanți ai grupului. Cu aceeași ocazie, acesteia i-a fost smuls din mână telefonul mobil, pe care inculpații l-au aruncat pe podea și l-au distrus prin călcare cu piciorul.
În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului s-a reținut că, un inculpat, în calitate de avocat membru al Baroului Iași, s-a prezentat la sediul I.P.J. Iași – Serviciul Investigații Criminale și, invocând calitatea de apărător ales al unei persoane, a participat la audierea acesteia, asigurându-se că nu relatează adevărul și comunicând ulterior conținutul declarației membrilor grupului infracțional organizat, ajutându-i pe aceștia să îngreuneze și împiedice cercetările desfășurate în cadrul unui dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași cu privire la infracțiunea de loviri sau alte violențe comise de aceștia”.

 

În dosar se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, distrugere și favorizare a făptuitorului.
 

Toți inculpații puși sub acuzare se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Doi suceveni, săltați în megadosarul privind sălile de jocuri ”Las Vegas”.
 Vizualizări articol: 4085 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Doi suceveni, săltați în megadosarul privind sălile de jocuri ”Las Vegas”5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei