Etapa a XIII-a a Ligii a III-a va începe vineri după-amiază, cu duelul codașelor FK II Miercurea Ciuc – Rapid Brodoc. Restul partidelor se vor disputa sâmbătă, cu începere de la ora 14.00. Foresta, liderul autoritar al Seriei I, nu-și poate propune decât victoria în confruntarea din deplasare, cu nou promovata Viitorul Darabani, o formație care a acumulat doar 9 puncte în actuala ediție de campionat.
Adversari mult mai bine cotați vor întâlni în această rundă celelalte două reprezentante ale județului în eșalonul al treilea. Bucovina Rădăuți își va măsura forțele, la Bucecea, cu Dante Botoșani, o contracandidată în lupta pentru calificarea în play-off, în vreme ce Șomuz Fălticeni, aflată la primul meci cu Florin Ailenei și Adrian Avrămia la timonă, își va juca, pe teren propriu, în fața Ceahlăului, una dintre ultimele de șanse de a accede în careul fruntaș.
Programul etapei a XIII-a:
FK II Miercurea Ciuc – Rapid Brodoc
Viitorul Darabani – Foresta Suceava
Dante Botoșani – Bucovina Rădăuți
Șomuz Fălticeni – Ceahlăul Piatra Neamț
CSM Bacău – Știința Miroslava
Clasament Seria I
1. Foresta Suceava 12 10 1 1 28-5 31
2. CSM Bacău12 7 3 2 19-10 24
3. Bucovina Rădăuţi12 7 1 4 22-12 22
4. Ceahlăul Piatra Neamţ 12 6 2 4 30-17 20
5. Dante Botoşani 12 6 1 5 16-16 19
6. Ştiinţa Miroslava 12 6 0 6 16-15 18
7. Şomuz Fălticeni 12 5 2 5 17-12 17
8. Viitorul Darabani 12 3 0 9 9-31 9
9. AS FC Rapid Brodoc 12 2 1 9 13-30 7
10. FK II Miercurea Ciuc 12 1 3 8 3-25 6
Notă: La finalul primei faze a campionatului, primele patru clasate se vor califica în play-off, iar ultimele șase vor evolua în play-out.