Un bărbat în vârstă de 53 de ani din Fălticeni a decis să își ia zilele, iar pentru a nu exista nici un fel de urmă de îndoială asupra cauzelor decesului său a lăsat un bilet de adio. Practic, Vasile Florin Mangher a gândit fiecare pas al gestului extrem la care a recurs. Pe ușa apartamentului, pe care a lăsat-o întredeschisă, a lipit un afiș prin care anunța că s-a sinucis. Biletul a fost văzut de un vecin, care a sunat la Poliție. Oamenii legii au ajuns la apartamentul cu pricina și au intrat în interior, unde au avut parte de o imagine terifiantă. Pe patul din dormitor au descoperit trupul inert al bărbatului, care avea trasă pe cap o pungă de plastic în care erau introduse furtunurile a două butelii cu gaz care erau pornite. Polițiștii au îndepărtat punga și au oprit buteliile, iar echipajul medical sosit la fața locului a început manevrele de resuscitare, care s-au dovedit însă zadarnice. În același dormitor, pe o canapea, s-a găsit și un bilet, prin care Vasile Florin Mangher a precizat că s-a sinucis pentru că era ”bătrân, bolnav, singur și sărac”. Cu alte cuvinte, bărbatul și-a motivat gestul, dar chiar și așa polițiștii trebuie să verifice dacă nu sunt și alte aspecte care să schimbe datele de până acum.