Un dosar în care nu mai puțin de 19 indivizi au fost trimiși în judecată pentru că au exploatat sexual nouă tinere, dintre care șase minore, pe raza municipiului Suceava, dar și în Italia și Spania, a fost închis joi de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava. În dreptul fiecăruia dintre inculpați scrie negru pe alb ”încetează procesul penal ca urmare a intervenirii prescripției faptei”. Cu alte cuvinte, un nou dosar în care persoane acuzate de fapte grave scapă basma curată ca urmare a decizie Curții Constituționale din 25 octombrie. Trebuie spus că dosarul a ajuns în instanță în 2014, iar în acest răstimp magistrații care au analizat dosarul nu au reușit să dea un verdict final.
Lista inculpaților din acest dosar i-a cuprins pe Petru Ignătescu, zis „Urecheatul”, Mirela Bobu, Vasile Pentiuc, surorile Lăcrămioara Feraru, Simona Feraru și Spania Feraru, frații Vasile Șerban și Florin Șerban, precum și tatăl acestora, Vasile Șerban, Eduard Leonard Niculau, Carmen Violeta Niculau, Titi Nedea, Veronica Isache, Tudor Murariu, toți din municipiul Suceava, Genovica Chiriac, zisă „Caminarca”, Vasile Bodnar, ambii din Dolhasca, Iulian Sofian, din Todirești, Ion Andrei Bobu, din Mitocu Dragomirnei, Ionuț George Pădurariu, din Dorohoi - Botoșani.
· Victimele, tinere cu deficiențe mintale
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava au susținut că în acest dosar e vorba despre o grupare care s-a format încă din 2011, majoritatea membrilor grupării locuind într-un bloc social de pe strada Aleea Dumbrăvii din Burdujeni, cunoscut drept „Blocul Țigănesc”, ori în apropiere, în blocuri de pe strada Jean Bart de lângă Gara Burdujeni.
Proxeneții își căutau victimele din rândul tinerelor aflate în situații dificile (cu deficiențe mentale ușoare, de la școli speciale, provenite din centre de plasament ori din familii dezorganizate), cărora le promiteau câștiguri financiare importante dacă se prostituează. O parte dintre victime au acceptat inițial propunerea, iar când au vrut să renunțe s-a ajuns la amenințări și bătaie.
„Membrii grupării s-au ocupat în mod curent de racolarea, cazarea, găzduirea, transportarea, transferarea sau preluarea de tinere minore sau majore în vederea exploatării acestora prin determinare sau obligare la practicarea prostituției. Sumele de bani astfel obținute erau însușite în cea mai mare parte de aceștia, care nu aveau altă sursă de venit pentru a se întreține și au realizat beneficii considerabile din această activitate”, se arată într-un comunicat al structurilor de combatere a crimei organizate.
Partidele de sex pe bani aveau loc de regulă la mai multe hoteluri din municipiul Suceava, iar prostituatele duse în străinătate ieșeau „la stradă” în localitățile Zamora (Spania), Cuneo și Borgo San Dalmazzo (Italia) ori li se aduceau clienți în locuințe închiriate de proxeneți.