Etapa a XI-a a Ligii a III-a a fost una favorabilă echipelor sucevene. După Foresta, care s-a impus, vineri după amiază, cu categoricul scor de 6-0, pe terenul ultimei clasate, FK Miercurea Ciuc, sâmbătă a venit rândul Bucovinei și celor de la Șomuz să câștige.
Rădăuțenii au reușit să învingă cu 3-2, în deplasare, formația Rapid Brodoc, izbutind să revină de la 0-2. Golurile trupei antrenate de Ionuț Plămadă au fost marcate de Adrian Stroe (45+1), Ionel Stoian (57) și Cătălin Coroamă (82).
Șomuz Fălticeni a dispus clar, cu 3-0, de Știința Miroslava, pe stadionul „Constantin Jamaischi”, cu ajutorul reușitelor semnate de Vasile Vitu (18), Gabriel Cîrstean (65) și Robert Ciobanu (83 – penalty).