Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 3 nov 2022 - Anul XXVII, nr. 259 (8176)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Expoziția „Donația”, a pictorului Virgiliu Parghel: „Un vis devenit realitate”, „O realizare”, „Un miracol care s-a înfăptuit”, „Un Testament”

Joi, 3 Noiembrie 2022 (10:47:38)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În Galeria cu bolți de la parterul Muzeului de Istorie din Suceava a avut loc miercuri, 2 noiembrie 2022, un eveniment cu totul deosebit, încărcat de emoție, de bucurie, de culoare, cu zeci de participanți entuziaști și dornici să-l revadă „acasă” pe pictorul sucevean Virgiliu Parghel.

Lucrările din expoziția „Donația” (o expoziție-donație în adevăratul sens al cuvântului, lucru inedit pentru Muzeul Național al Bucovinei) ne-au invitat într-un fel metaforic să pătrundem într-un tărâm necunoscut, care ne-a ajutat să înțelegem mai bine latura emoțională a pictorului, să cuprindem cu ochii și cu inima „istoria evoluției unui artist, cu perioadele sale majore de creație, cu zbaterile sale, cu temele sale predilecte – portretul, icoana, peisajul rural (mai rar urban) și natura statică (unde regăsim numeroase elemente etnografice), toate vorbind, după părerea noastră, de încercări de regăsire a artistului prin întoarcerea la valorile lui esențiale – lumile bisericii, ale vechiului sat sau ale propriului Eu, de accedere la Lumină”, după cum spunea directorul general al Muzeului Național al Bucovinei, Constantin-Emil Ursu, care a fost și moderatorul vernisajului.

„Un vis devenit realitate”, cam așa a definit directorul Emil Ursu evenimentul „istoric” de miercuri, povestind pe scurt cum s-a realizat acest proiect, pornit în anul 2016. „Am numit-o expoziția <Donația>, pentru că toate cele 97 de lucrări sunt ale Muzeului Național al Bucovinei, au fost donate de artistul Virgiliu Parghel, pe care eu l-am simțit mereu aproape de muzeul sucevean, și aproape de Suceava. Nu de puține ori ne-a vizitat instituția, și mereu a venit cu un anumit calm și cu o anumită doză de căldură, de liniște. (…) Domnul Parghel este exuberant, este exuberant în calmul său, ceea ce este foarte interesant”, a mai completat directorul Muzeului Național al Bucovinei.

 

·        Virgiliu Parghel - în calitate de pictor și de scriitor

 

Expoziția „Donația”, care cuprinde cele mai reprezentative lucrări din cele donate de Virgiliu Parghel Muzeului Național al Bucovinei, rămâne deschisă până pe 8 ianuarie 2023. Cu ocazia vernisajului s-a lansat și catalogul-album al expoziției, catalog ce reproduce fotografic cele 97 de lucrări de pictură și grafică pe care Virgiliu Parghel le-a donat sucevenilor, prin tezaurizarea lor în Colecția de Artă a Muzeului Național al Bucovinei.

Criticul de artă Vladimir Bulat a fost cel care a vorbit despre catalogul-album al expoziției, dar și despre pictorul Virgiliu Parghel, un pictor care face culorile „să se uimească reciproc, prin imposibile și radicale alăturări, ca și cum i s-ar părea că și fulgii chiar sunt negri.”

Vladimir Bulat a explicat că un album de artă este foarte prețios, este o publicație esențială pentru eternizarea unui act artistic și a unei expoziții, este ceva care rămâne în timp. Referindu-se la catalogul-album al expoziției„Donația”, criticul de artă a adăugat că acesta cuprinde și însemnări ale pictorului Virgiliu Parghel. „Virgiliu nu face mărturisiri personale, însă ține și el, precum meșterul Corneliu Baba, notițe de atelier. Își notează, uneori, cu același cărbune cu care face schițele și niște gânduri. O selecție din aceste gânduri este inclusă, alături de un text al Doinei Lavric, soția artistului, în această carte, în care este prezent Virgiliu Parghel în calitate de pictor și de scriitor. Virgiliu are darul de a scrie, de a spune cuvântul și și-a asumat fiecare cuvânt din această publicație. Albumul este dedicat părinților lui, Virginia și Eugeniu Parghel”, a mai spus criticul de artă Vladimir Bulat, care locuiește, la București, pe strada Paharnicului, pe aceeași stradă pe care locuiește și artistul Virgiliu Parghel, devenind vecini-prieteni.

 „Donația făcută de Virgiliu Parghel către Muzeul Național al Bucovinei este, într-un anume fel, un Testament. Este crezul artistului în raport cu arta și cu propriul destin. Un destin bogat, miezos, cu darul generozității, al iubirii și al credinței că suntem ființe plăpânde, dar capabile să însemneze cu darurile sale primite de la Dumnezeu, poate chiar întregul univers uman. Dumnezeu lucrează cu oameni și prin oameni.”, a mai completat Vladimir Bulat.

 

·        „Eu visam să zbor. Visul a rămas și acum”


 „Sper să trec peste emoțiile inerente unui eveniment important din viața mea”, a spuspictorul Virgiliu Parghel la vernisaj, considerându-se norocos că „s-a materializat această expoziție la Suceava”. Artistul a povestit câteva episoade din viața sa legate de Suceava, amintindu-și de „apa Sucevei”, de „Tătărași”, de „Cacaina”, de prietenii de cartier, de perioada în care a făcut Școala populară de artă, unde a devenit, apoi, și profesor. „Mama picta. Eu m-am apucat să pictez târziu. Eu visam să zbor. Visul a rămas și acum. Încerc să mă bucur de existență, de viață, atât cât o să fie, și consider că acest eveniment este un miracol care s-a înfăptuit”, a mai spus pictorul.

Am reținut și câteva gânduri ale artistului sucevean, inserate în catalogul-album „Donația”: „Un pictor ca mine, la vârsta mea, se simte extraordinar de legat și de hrănit de un petec de covor. Covoarele românești au negru. Recunoști un covor românesc după negru. Noi, ca popor, ca neam, am avut față de viață rezistență, în pofida tuturor dificultăților.”; „De la paletă până la pânză și de la pânză până la paletă, mereu mă bântuie maeștrii – Luchian, Baba, Ciucurencu. Schimb mereu punerea. Pun mereu și schimb. Aștept. Se deschid o mulțime de drumuri. Sunt mereu la răspântie. Ce drum să aleg? Risc să nu ajung nicăieri. Aleg rătăcirea, drumul fără țintă (…)”.

Soția artistului, Doina Lavric Parghel, a încheiat vernisajul cu interpretarea câtorva cântece, în stil propriu, profund, magic, cucerind, dacă mai era nevoie, publicul captiv deja într-o poveste cu înțelesuri unice, deosebite, cu lumini și tristeți, cu liniști și frământări, „începutul unui nou drum”.

La final, directorul Emil Ursu a transmis mulțumiri tuturor persoanelor care s-au implicat în realizarea acestui eveniment, pictorului Virgiliu Parghel, soției sale Doina Lavric, criticului de artă Vladimir Bulat,persoanelor implicate în materializarea albumului de artă (părintele Gabriel Herea, Șeful Biroului de Artă din cadrul Muzeului Național al Bucovinei, și Irina Țibulcă, de la același birou), tuturor colegilor din muzeu care, ca de obicei, se implică în bunul mers la lucrurilor, și, nu în ultimul rând, publicului numeros care a venit la vernisaj.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Expoziția „Donația”, a pictorului Virgiliu Parghel: „Un vis devenit realitate”, „O realizare”, „Un miracol care s-a înfăptuit”, „Un Testament”.
 Vizualizări articol: 830 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Expoziția „Donația”, a pictorului Virgiliu Parghel: „Un vis devenit realitate”, „O realizare”, „Un miracol care s-a înfăptuit”, „Un Testament”5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei