Elevi din 12 unități de învățământ din județ vor primi prânzul la școală, acestea fiind incluse de Ministerul Educației în lista actualizată a școlilor incluse în programul „Masă caldă”.
Proiectul își propune să asigure, gratuit, o masă în timpul programului de la școală, în valoare de 15 lei, pentru 3.947 de elevi.
De un prânz consistent și sănătos ar urma să se bucure elevi de la școlile: Școala Gimnazială Moldova Suliţa, Școala Gimnazială Gulia – Dolhasca, Școala Gimnazială "Ion Barbir" Capu Câmpului, Școala Primară Mironu Valea Moldovei, Școala Primară Țîmpoceni- Păltinoasa, Școala Gimnazială Măriței – Dărmănești, școli incluse în lista inițială a programului, la care se alătură unitățile – Școala Gimnazială Humoreni Comănești, Școala Gimnazială Poiana Stampei, Școala Gimnazială Voitinel, Școala Gimnazială Berchișești, Școala Gimnazială Ciprian Porumbescu, Școala Gimnazială ”Învățător Vasile Hihor” Baia.
Bugetul alocat pentru acest program, în județul Suceava, pentru întreg anul școlar este de 8.400.405 (buget 2022 - 2.368.905 de lei și buget 2023 - 6.031.500 de lei).
La nivel național, masa caldă va fi organizată în 450 de școli și grădinițe în anul școlar 2022-2023, proiectul fiind extins de la 300 de unități, cât se stabilise inițial.
Masă caldă sau pachet în regim catering
Astfel, în școlile în care există cantină şi spaţiu adecvat de servire a hranei, masa caldă va fi preparată acolo, însă pentru școlile și liceele care nu dispun de cantină, masa caldă este sub forma unui pachet alimentar și este asigurată în regim catering.
Potrivit proiectului, acesta are rolul de a asigura accesul egal la educaţie pentru toţi copiii şi tinerii din România, în scopul prevenirii şi combaterii abandonului şcolar prin măsuri urgente de intervenţie la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Prefectura Suceava: Copiii din comunitățile defavorizate trebuie încurajați să frecventeze școala
Referitor la acest program, prefectul județului, Alexandru Moldovan, a menționat: ”Demersul nostru a fost încununat de succes! Școala Generală Voitinel și unitățile de învățământ din comunele Moldova – Sulița, Dolhasca, Capu Câmpului, Valea Moldovei, Păltinoasa, Dărmănești, Comănești, Poiana Stampei, Berchișești, Ciprian Porumbescu, Baia și orașul Dolhasca au fost incluse în lista celor 450 unități de învățământ preuniversitar în care se aplică programul <Masa caldă>”.
Acesta a mai punctat că cei aproape 900 de copii din cadrul Școlii Generale Voitinel vor beneficia zilnic, cu titlu gratuit, de un sprijin alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar (în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată), în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv TVA.
Copiii din comunitățile defavorizate și cei de etnie romă trebuie încurajați și ajutați să frecventeze școala, deoarece educația este un instrument extrem de eficient în combaterea discriminării, a mai punctat Alexandru Moldovan.