Trei contracte pentru finanțarea renovării unor clădiri rezidențiale din zona centrală a municipiului Suceava au fost semnate joi de primarul Ion Lungu, la Ministerul Dezvoltării. Un contract de „renovare moderată”, în valoare de 34,92 milioane de lei, este pentru Asociația de Proprietari Centru, iar două contracte pentru Asociația de Proprietari nr. 3, lot 1, sunt de „renovare moderată”, în valoare de 13, 53 milioane de lei și de „renovare aprofundată”, în valoare de 12,95 milioane de lei.
Valoarea totală a contractelor semnate joi este de 12,475 milioane de euro.
Lungu a subliniat că toate contractele aprobate cu finanțare prin PNNR însumează peste 50 de milioane de euro, mai exact 51,019 milioane de euro. Primarul Sucevei a arătat că pe lângă contractele semnate joi, în iunie a.c. au mai fost semnate 4 contracte pentru creșterea eficienței energetice la școlile „Ion Creangă”, Nr. 3, Nr. 7 și pentru cantina internatului Colegiului Național „Petru Rareș”, în valoare de 8,642 milioane de euro.
De asemenea, a fost semnat contractul pentru creșa care se va construi pe Dealul Mănăstirii, în valoare de 4,421 milioane de euro, și urmează semnarea contractului pentru 50 autobuze electrice pe Zona Urbană Funcțională, în valoare de 23,256 milioane de euro, și cele pentru creșterea eficienței energetice la cantina de ajutor social, la clădirea Domeniului Public și la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, în valoare totală de 2,223 milioane de euro.
Primarul Ion Lungu a mai spus că a discutat la Compania Națională de Investiții despre eliberarea autorizației de construire la Sala Polivalentă pentru că își dorește ca lucrările să înceapă până la sfârșitul acestui an, iar la Autoritatea de Management POR despre plata autobuzelor electrice care vin de la firma Solaris din Polonia.
„Totodată am avut discuții la Comisia de Împrumuturi pentru autoritățile locale, unde am convenit să solicităm o majorare a plafonului de contractare la credite cu 500 milioane lei la rectificarea bugetară preconizată a avea loc în această lună, deoarece suma alocată a fost epuizată. Au fost discuții constructive care vor rezolva în perioada următoare problemele ridicate”, a declarat primarul Lungu.