Litigiul dintre Consiliul Județean Suceava și Asocierea Autotehnorom, în cazul rezilierii contractului privind lucrările la drumurile județene incluse în Axa Rutieră Suceava – Iași, ajuns pentru imparțialitate pe rolul instanțelor din Botoșani, și-a consumat un episod important, poate chiar decisiv, prin sentința din data de 1 noiembrie a Tribunalului Botoșani.
Judecătorii au respins acțiunea Consiliului Județean Suceava, care a dat în judecată Asocierea formată din Autotehnorom și alte șase firme, pe care o acuză că ar fi reziliat abuziv contractul în data de 7 martie și ar fi oprit lucrările.
CJ Suceava solicită în acest dosar despăgubiri imense, de nu mai puțin de 177 milioane de lei. De cealaltă parte, Autotehnorom a arătat că a fost nevoită să renunțe la contract din cauza gravelor erori de proiectare și a creșterii prețurilor la materiale de construcții, care nu a putut fi acoperită la timp.
Juriștii CJ Suceava au dat în judecată o asociere care deja își încetase existența, fără a mai avea patrimoniu
Juriștii Consiliului Județean Suceava au întocmit prost acțiunea prin care au dat în judecată Asocierea formată din Autotehnorom și alte șase firme, astfel că acțiunea nici măcar nu s-a judecat pe fond (nici nu s-a discutat ce a solicitat CJ), judecătorii constatând lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtelor, respectiv SC Autotehnorom SRL Suceava - lider desemnat al asocierii și SC OPR Asfalt SRL, Obras Publicas Y Regadios SA, SC Calcarul SA, SC Florconstruct SRL, SC SUCT SA, SC Hidroterra SA - în calitate de asociaţi.
Mai concret, CJ Suceava nu a făcut acțiunea cum trebuie. Asocierea nu mai există din momentul rezilierii contractului, prin urmare asocierea nu are personalitate juridică și nici patrimoniu. Prin urmare, nu se poate imputa și cere despăgubiri unei asocieri care nu mai există în acea formă.
Pare absolut incredibil, însă Tribunalul Botoșani a arătat destul de clar în minută că ”respinge cererea ca fiind formulată împotriva unor pârâte fără capacitate procesuală de folosinţă”. Dacă acțiunea a fi fost făcută separat, față de liderul asocierii și celelalte firme, probabil că s-ar fi ajuns la judecata pe fond.
Avocații Autotehnorom au venit cu opt decizii definitive ale Înaltei Curți
Managerul Autotehnorom, Ioan Vasile Rîpan, nu și-a ascuns satisfacția pentru această victorie deosebit de importantă: ”Este o victorie foarte importantă pentru noi, totuși CJ Suceava mai are dreptul la o cale de atac, dar mă îndoiesc că se va schimba ceva atâta timp cât noi am venit cu practică judiciară rezultată din opt decizi definitive date de Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Este vorba de practica potrivit căreia reclamantele – autorități publice - nu pot face acțiuni împotriva unor asocieri din mai multe motive. Strict pe cazul nostru, asocierea noastră, formată din 7 societăți, a decedat pe data de 7 martie, odată cu rezilierea contractului. CJ Suceava ar fi trebuit să se îndrepte împotriva succesorilor, liderul Autotehnorom și celelalte șase societăți”.
Ioan Vasile Rîpan consideră că CJ Suceava a încercat să-l bage în mod intenționat în faliment
Ioan Vasile Rîpan a atins și recenta hotărâre a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), prin care CJ Suceava trebuie să remedieze erorile din documentația de atribuire a lucrării scoase din nou la licitație.
”Evident vorbim despre o hotărâre care încă nu este definitivă, dar care reprezintă o aplicare a legii de către un judecător și care, pe lângă recenta hotărâre a CNSC, prin care Județul Suceava a fost obligat să remedieze o multitudine de erori din documentația de reatribuire a lucrărilor de construire a drumurilor bucovinene, relevă faptul că Județul Suceava nu aplică legea în spiritul și litera ei, ci o aplică precum în patul lui Procust, prin încercarea de a tăia capetele care nu se apleacă, referindu-ne aici și la situația din trecut, în care în mod reprobabil Consiliul Județean Suceava a încercat trimiterea în faliment a societății Autotehnorom, prin executarea abuzivă a zeci de miliarde de lei din conturile bancare”, a mai transmis omul de afaceri.
Noua licitație, amânată deja de două ori
Chiar și în condițiile în care CJ Suceava și Autotehnorom se mai judecă și în alte procese, omul de afaceri Ioan Vasile Rîpan și asociații vor să continue lucrarea de pe cei 75 de kilometri de drum județean și s-au înscris la noua licitație. Din păcate, s-a constatat că erorile din proiectul tehnic anterior nu au fost remediate, astfel că noua licitație a fost deja amânată de două ori.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a stabilit, săptămâna trecută, ca autoritatea contractantă – CJ Suceava - să stabilească un nou termen pentru depunerea ofertelor. Asta înseamnă că, din păcate, data de 10 noiembrie pentru demararea licitației nu mai este de actualitate.
Decizia poate fi contestată în instanță, dar este executorie, trebuind a fi pusă în aplicare la 15 zile de la comunicare.
Pe 26 octombrie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis în parte acțiunea Autotehnorom și a impus autorității contractante – Consiliul Județean Suceava - să clarifice/modifice documentația de atribuire în privința lucrărilor care nu fac obiectul contractului și în privința modalității de constituire a garanției de bună execuție, în termen de 15 zile de la primirea deciziei”.
În esență, este vorba de două chestiuni foarte importante: lucrări care trebuie făcute și care nu sunt prinse în contract, fiind lăsate cumva în ”coadă de pește”, fapt care Autotehnorom nu îl poate accepta și clarificarea modalității de constituire a garanției de execuție.
Lucrarea începută și abandonată este extrem de întinsă și cuprinde DJ 208 limită județ Iași – Budeni - Dolhasca și DJ 208A Suceava – Ipotești – Bosanci – Udești – Liteni - Dolhasca, respectiv DJ 209C Suceava – Frumoasa – Liteni – Stroiești – Costâna - Dărmănești.