Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a transmis că Agenția Națională de Administrare Fiscală a dezvoltat un serviciu electronic, „Seminarii Web”, care a fost pus la dispoziţia contribuabililor începând cu luna mai 2022. Șeful Finanțelor sucevene, Petrică Ropotă, a precizat că prin intermediul acestui, unităţile fiscale din subordinea ANAF vor susţine sesiuni online de informare a contribuabililor pe diverse teme fiscale de interes. La aceste sesiuni se pot înscrie să participe contribuabilii indiferent de arondarea fiscală.
Lista seminariilor care se vor susține în fiecare lună, precum și link-ul pentru înscrierea participanților se găsesc pe site-ul ANAF, www.anaf.ro, la secțiunea Asistență contribuabili - Servicii oferite contribuabililor - Seminarii web.
Pe de altă parte, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice a declarat că pentru completarea și depunerea declarațiilor fiscale, asistența și îndrumarea fiscală se pot realiza apelând Call-center-ul la telefonul 0314 039 160, accesând site-ul ANAF/Spațiul Privat Virtual, secțiunea Formular de contact, prin e-mail sau accesând canalul de YouTube al ANAF, unde se regăsesc materiale și modele de completare a declarațiilor fiscale.