Două autoturisme au intrat în coliziune frontală luni seară, pe strada Ion Creangă din municipiul Fălticeni. Pompierii militari ajunși la fața locului cu echipaj de descarcerare au constatat că unul dintre șoferi era blocat în mașină, în stare de inconștiență. Este vorba de un bărbat în vârstă de 63 de ani, căruia în jurul orei 18,00 încă i se mai aplicau manevre de resuscitare. În accident au mai fost implicate două femei, care au fost preluate de ambulanțele trimise la locul accidentului. În accident a mai fost implicat și un minor, care nu a necesitat monitorizare sau îngrijiri medicale.
La fața locului au ajuns pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a două echipaje SAJ.
UPDATE
Din nefericire, s-a declarat decesul pentru victima resuscitată..