Prăjituri, dulcețuri, plăcinte, bomboane, zacuște, compoturi și bunătăți de tot felul, preparate acasă, minunate decoruri de toamnă și foarte mult forfotă și entuziasm au putut fi văzute (și încercate) la prima ediție a „Târgului caritabil de toamnă”, organizată cu mult suflet și implicare la Grădinița cu Program Normal Obcini.
Sub razele jucăușe ale unui soare cu dinți, curtea grădiniței a fost transformată de dimineață, până după-amiază, spre apus, într-un fermecător târg cu produse de toamnă, pregătite de către părinți, împreună cu cei mici și oferite celor dornici să se bucure de ceva bun și să facă bine în același timp, evenimentul fiind unul caritabil, dar și educativ.
Delicioasele produse de patiserie - plăcintă cu mere, cu brânză, cu gem, fursecuri, compoturi, ciocolată de casă, bomboane Raffaello, biscuiți de casă, prăjitură cu mere caramelizate, plăcintă cu urdă, brioșe, prăjitură Tiramisu – au fost cele mai vândute produse. Îndeaproape le-au urmat dulcețurile - de la cireșe amare, de gutui, prune, dovlecel etc., compoturile, dar și zacuștele.
Principalii cumpărători au fost tot copii de la grădiniță și părinții acestora, dar li s-au alăturat și numeroși membri ai comunității, din cartier și nu numai.
"Târgul caritabil de toamnă" este un proiect transdisciplinar organizat în parteneriat cu părinții și comunitatea. În cadrul acestui eveniment, au fost organizate mai multe acțiuni: o expoziție cu vânzare de produse făcute în casă de către părinți și copii; un concurs pe mai multe secțiuni și o expoziție cu decoruri de toamnă. Întregul eveniment a avut o puternică componentă caritabilă, suma de 11.602 lei, strânsă în urma vânzării produselor, fiind donată în întregime susținerii terapiei pentru 3 copii cu autism din grădinița noastră”, a declarat Maria Todereanu, directorul GPN Obcini.
Ea a ținut să le mulțumească în primul rând părinților care s-au implicat atât de mult în realizarea proiectului, colegelor care au venit cu ideea și l-au susținut, dar și celor care au venit să li se alăture, de la reprezentanții Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, ai Consiliului Local (Bogdan Păstrăv), Liviana Enea de la DGASPC, angajați ai ITM, APIA și cei de la OFF Road Max, care, pe lângă cumpărături, au făcut și donații.
Cele 12 standuri amenajate de reprezentanții fiecărei grupe de copilași de la grădiniță au fost premiate de către managerul teatrului sucevean, Angela Zarojanu, cu câte o dublă invitație părinte-copil la piesa de teatru "Albinuța" a cărei reprezentație are loc duminică, 30 octombrie, ora 12.00.