Un bărbat în vârstă de 73 de ani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și va fi judecat pentru comiterea infracțiunii de proxenetism. Mai exact, procurorii au arătat că în perioada 2016-2017, bărbatul și-a pus la dispoziție apartamentul din municipiul Suceava, ”cu intenție”, către trei femei. Acestea au întreținut relații sexuale cu diferite persoane, iar o parte din banii primiți de la clienți ar fi ajuns și în buzunarele septuagenarului.
Ancheta a fost derulată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, împreună cu polițiști de la Biroul de Investigaţii Criminale. Anchetatorii au mai făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.