Primăria Frasin a inaugurat, la finalul săptămânii trecute, noul teren de sport multifuncțional de la școala gimnazială din oraș. Prezent la inaugurarea noii investiții, primarul Marinel Bălan a precizat că terenul construit în apropierea Școlii Gimnaziale Frasin este prevăzut cu gazon sintetic și instalație de nocturnă. Marinel Balan a spus că terenul a fost marcat în așa fel încât se va putea juca fotbal, handbal, rugby, baschet, tenis și oină. După inaugurare, primarul orașului Frasin, Marinel Bălan, a ținut să-i mulțumească managerului echipei de fotbal și oină din Frasin, Iulian Palahniuc, pentru rezultatele obținute, oferindu-i acestuia o diplomă de recunoștință. Marinel Bălan a ținut să sublinieze faptul că, în premieră, Clubul Sportiv Avântul Frasin va da patru jucătoare, senioare, pentru echipa națională de oină a României, respectiv Lidia Macovei, Patrizia Corleciuc, Maria Ferari și Claudia Palahniuc.
În același timp, primarul din Frasin a remarcat faptul că echipa locală de fotbal participă cu succes în Campionatul Județean de Fotbal, în acest moment aflându-se pe poziția a doua a seriei de munte. „În același timp, echipa este angrenată și în Cupa României la Fotbal, unde la meciul din data 19 octombrie, din turul al doilea, vor avea printre suporterii locali și invitați din Anglia, Scoția, Polonia și chiar India”, a spus Marinel Bălan. El a adăugat că în ceea ce privește secția de oina a clubului sportiv din Frasin, aceasta este reprezentată atât la fete (junioare 3, 2, 1, respectiv senioare), cât și la băieți (juniori 2 și 1). Balan consideră că este remarcabil faptul că fetele au rezultate notabile într-o perioadă de numai un an și jumătate, devenind vicecampioane naționale la oină în sală, la Galați, la junioare 2, două clasări pe locul al 3-lea la campionatele naționale de oină dedicat junioarelor 3 (Campionatul Național de Oină pe iarbă de la Râmnicu Sărat, Campionatul Național de Oină pe plajă de la Eforie Nord) și alte două clasări pe locul al 3-lea, la Cupa Federației la Oină, la categoria senioare.