Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că de la intrarea la guvernare și până în prezent, programele și măsurile adoptate de social democrați acest în favoarea antreprenorilor români reprezintă echivalentul a 6% din PIB-ul țării, respectiv 17 miliarde de euro. „Este vorba despre un sprijin fără precedent, de trei ori mai mare decât în guvernările Cîțu și Orban”, a subliniat Ioan Stan. El a spus că în acest sens președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reconfirmat la evenimentul de lansare a „Cartei Albe a IMM-urilor din România” angajamentul de continuare a susținerii întreprinzătorilor, ca necesitate impusă de haosul adus de liberalizarea pieței energiei care a generat „un jaf uriaș, cu costuri uriașe pentru toți”. Ioan Stan a precizat că în viziunea PSD statul are obligația să intervină când echilibrele economice sunt grav afectate de disfuncționalități cronice majore.
Liderul PSD Suceava a arătat că după ultimele prognoze ale FMI și Băncii Mondiale, România are o creștere economică situată între 4,6- 4,8% din PIB, iar o contribuție majoră în acest sens au avut IMM-urile, ca rezultat al diverselor scheme de sprijin de care au beneficiat. „După cum spuneam mai sus 6% din PIB, respectiv 17 miliarde de euro, reprezintă angajamentul în programe și măsuri dedicate IMM-urilor, din noiembrie 2021 și până-n prezent, iar 4 miliarde de euro este valoarea totală a ultimului set de programe recent lansat sub titulatura generică IMM INVEST PLUS”, a explicat Ioan Stan. El a declarat că guvernarea PSD a reușit să aloce 7% din PIB, adică aproximativ 19 miliarde de euro pentru investiții publice, aceasta fiind cea mai mare sumă de la Revoluția din 1989 și până acum, cu efecte benefice evidente asupra mediului de afaceri românesc, inclusiv asupra IMM-urilor. Senatorul PSD de Suceava a precizat că social democrații au reușit acest lucru deoarece au convingerea că IMM-urile reprezintă motorul economiei românești și este de datoria PSD să protejeze și să sprijine acest sector, pentru că numai așa se poate accelera modernizarea și dezvoltarea României.