Un puternic incendiu a izbucnit într-o gospodărie din comuna Volovăț, alarma dându-se sâmbătă, în jurul orei 21.40. Focul a fost puternic și s-a extins repede, la fața locului fiind mobilizate șase autospeciale cu apă, cu echipaje de la Detașamentul de pompieri Rădăuți, Garda de Intervenție Siret, plus echipajele de pompieri voluntari de la Horodnic de Sus și Volovăț.
La sosirea echipajelor ardeau deja generalizat casa de locuit și anexele gospodărești cu pericol de propagare la construcțiile învecinate. Intervenția a avut așadar doar rolul de a limita pagubele și a opri extinderea focului pe alte proprietăți.
Focul alimentat de mult material inflamabil (fân de exemplu) a fost declarat lichidat abia în jurul orei 3.00 dimineață.
Pompierii militari transmită au ars acoperișul casei de locuit și bunurile din interior pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și anexele gospodărești (bucătărie, șură, magazii) pe o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați.
Practic, din gospodăria salvată nu a putut fi salvat mare lucru. Construcțiile învecinate au fost salvate.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (efect termic al curentului electric).