Muzeul Național al Bucovinei organizează, în perioada 19-21 octombrie 2022, lecția de muzeu „Verde comestibil”, activitate didactică muzeală ce se va desfășura la Muzeul de Științele Naturii și care se adresează elevilor din școlile primare și gimnaziale din municipiul Suceava, dar și din județ.
Lecția de muzeu va prezenta plante comestibile lemnoase, arbustive și ierboase spontane (sălbatice) herborizate, care habitează în pădurile și câmpiile Bucovinei. Aceste specii vegetale au fost colectate în timpul cercetărilor anuale de teren.
Organizatorii au transmis că în cadrul acestei lecții de muzeu vor fi prezentate date generale despre răspândirea geografică a speciilor vegetale, modul și timpul corect de recoltare sau culegere al plantelor comestibile, prezentarea celor mai importante metode de întrebuințare (din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre) a plantelor spontane în alimentația umană cotidiană.
„Populația umană întrebuințează organele vegetative (frunze, rădăcini, tulpini) și cele reproducătoare (flori, fructe, semințe) ale plantelor comestibile sălbatice atât sub formă lichidă (siropuri, ceaiuri, tincturi, infuzii, cataplasme) cât și sub formă solidă ( zdrobită, macerată, tăiată, prăfoasă). În cadrul acestei activități didactice muzeale vă veți putea delecta papilele gustative cu câteva produse obținute din plantele spontane comestibile colectate”, explică reprezentanții Muzeului de Științele Naturii.
Vor fi descrise specii precum: hreanul, ștevia, loboda, untișorul, năsturelul, bumbișorii, alunul, măceșul, socul, păducelul, pinul, castanul comestibil, măcriș mărunt, măcrișul iepurelui, osul iepurelui, orz, orzoaică, mei, sorg, hrișcă, secară, bame, măzăroi și fasolită, ceapă și usturoi sălbatic, ferigă și brusture dulce, podbal. Înscrieri se pot face la numerele de telefon 0751 571 857 sau 0230 213775.