Doi pietoni, un bărbat și o femeie, care se deplasau extrem de imprudent, pe partea carosabilă, au provocat accidente care se puteau termina în mod tragic pentru ei. Cei doi au fost acroșați de mașini conduse de șoferi care, din fericire, au reușit să evite un impact frontal.
Un prim accident s-a petrecut în comuna Stulpicani, în jurul orei 16.00, de unde s-a anunțat că a avut loc un accident rutier în urma căruia un pieton este rănit, iar un autoturism a intrat într-un gard.
Polițiștii rutieri de la Frasin, deplasați la fața locului, au constatat că un șofer în vârstă de 23 de ani, din Stulpicani, în timp ce conducea un autoturism BMW, într-o curbă la stânga a pătruns pe sens opus pentru a evita un pieton care se deplasa pe mijlocul benzii de circulație a BMW-ului. În timpul manevrei de evitare, șoferul l-a acroșat ușor pe pieton, BMW-ul rulând apoi în jur de 45 de metri pe acostament, după care s-a oprit într-un gard.
Pietonul, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Stulpicani, a ajuns la spital, cu un traumatism de gleznă, leziunea fiind ușoară.
Având în vedere viteza cu care rula BMW-ul este destul de evident că o tragedie a fost evitată la ”mustață”.
Dacă șoferul avea alcoolemie 0, în cazul pietonului etilotestul a indicat concentrația de 0,78 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că vinovat de producerea evenimentului rutier se face atât conducătorul auto, care nu a adaptat viteza în curbă, cât și pietonul care circula pe mijlocul benzii de deplasare sub influența băuturilor alcoolice.
· Mergea noaptea aproape de axul drumului, fără a avea vreun element reflectorizant
Un accident asemănător, doar că produs când era deja întuneric, a avut loc aproape de ora 22.00, pe DN 2H, între Bivolărie și Putna.
O femeie din Bivolărie a fost observată de un șofer în timp ce se deplasa haotic, aproape de mijlocul carosabilului, astfel că respectivul a redus viteza și i-a atras atenția că circulă foarte riscant pentru ea. La scut timp, din sens opus, după o curbă la dreapta, s-a apropiat un autoturism Ford, care a acroșat cu partea dreaptă față femeia.
În urma impactului, femeia a fost proiectată în șanț, fiind transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticată cu contuzii care nu îi pun viața în pericol.
În acest caz nu s-a reușit testarea cu etilotestul a femeii, însă la Spitalul Rădăuți i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au constatat că femeia se deplasa pe timp de noapte, pe un sector de drum ce nu era iluminat public, fără a purta vreun element fluorescent - reflectorizante. Riscul unui accident era iminent.
Așadar, concluzionând, sunt două accidente în care cu multă șansă nu au apărut consecințe mai grave și care spun multe despre gradul de inconștiență de pe șoselele noastre, și nu numai când este vorba de șoferi, ci și de pietoni.