Un tânăr care conducea un autoturism a murit într-un accident rutier produs sâmbătă dimineață, la Câmpulung Moldovenesc, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal. Autoturismul condus de tânărul de 26 de ani a intrat în coliziune foarte violentă cu un autotren, într-o curbă, în condiții care urmează să fie stabilite de polițiștii rutieri în cadrul anchetei.
Pompierii militari care au intervenit la fața locului au constatat că șoferul autoturismului era încarcerat și în stare de inconștiență. Tânărul a fost extras din mașină, i s-au aplicat manevre de resuscitare, dar din păcate impactul îi fusese fatal.