După festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023 la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, care va avea loc luni 3 octombrie, de la ora 9:00, pe esplanada din fata corpului A al USV și după festivitățile de deschidere ale anului universitar la nivelul celor 11 facultăți din cadrul instituției de învățământ superior, seara va fi rezervată relaxării în cadrul unui eveniment cultural.
Astfel, începând cu ora 19.00, pe esplanada din fața corpului A al Universității „Ștefan cel Mare”, Casa de Cultură a Studenților va organiza un concert de muzică electronică, susținut de DJ Grim Ex.
Cosmin Cărăbuș, cunoscut cu numele de scenă Dj Grim Ex,este cunoscut atât pe plan local, cât și național, tânărul din Fălticeni făcându-se remarcat la festivaluri precum Electric Castle, Film în Sat și Zi-le de Watra. Prin mixarea celor mai cunoscute hituri cu un spectacol uimitor de tehnologie, Dj Grim Exle va oferi studenților un spectacol plin de energie. Vorbind despre munca depusă de acesta de-a lungul anilor care l-au consacrat, DJ Grim Ex a spus:
„În urmă cu 9 ani mi-am început cariera de DJ și atunci am avut acel sentiment de <dragoste la prima vedere> pentru muzică. În tot acest timp am avut parte de evenimente reușite, atât private, cât și în cluburi și la festivaluri. Mixurile mele s-au auzit și pe radio: Impact FM, Kiss FM, Viva FM. Pe canalul meu de YouTube puteți găsi și remixuri, două dintre ele fiind semnate Global Records. Un remix foarte cunoscut al piesei „Necesar”, aparținând artistului Mario Fresh, a depășit 100.000 de vizualizări pe canalul meu de YouTube. La pupitru, am avut ocazia sa mixez alături de Argatu, John Junior, Dj Andi, Andor Gabriel, Dj Deny. La unele evenimente, am fost Dj pentru Jo, Raluka, Spike, Kapushon. Pe viitor, urmează alte proiecte interesante, care includ producții de piese și colaborări la diferite evenimente din țară”. Intrarea la concertul susținut pe esplanada universității este liberă.