La o săptămână distanță de meciul de tristă amintire de la Vaslui, pierdut la ultima fază, CSU din Suceava va primi vizita celor de la CSM Odorheiu Secuiesc, în etapa a VI-a a Ligii Naționale. Partida va a avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 17.00, în sala „Dumitru Bernicu”, la meci urmând să asiste și doi oaspeți speciali.
„Ne-am revenit un pic mai greu după meciul de la Vaslui. Și aici mă refer la psihicul nostru. A fost un pic dificil după acea înfrângere, dar sportul de performanţă îţi dă ocazia să te revanşezi, iar sâmbătă sunt sigur că aşa se va întâmpla. Suntem onoraţi că soţii Ionela și Marius Cozmiuc au acceptat invitaţia noastră şi vor veni să dea startul partidei de sâmbătă. Sunt doi mari campioni ai familiei sportului sucevean şi ai canotajului românesc şi ne mândrim cu asta. Sperăm ca prezența lor să ne poarte noroc și să ne bucurăm cu toţii de victorie la final”, a declarat antrenorul secund al „universitarilor”, Bogdan Șoldănescu.
La rândul său, golgheterul Adrian Tîrzioru este de părere că trebuie făcut uitat cât mai repede eșecul din runda precedentă.
“Venim după un duş rece la Vaslui, unde am făcut unul dintre cele mai proaste meciuri ale noastre. Nu vrem să se mai repete. Acum, ne aşteaptă un meci cu o echipă venită din Divizia A şi, deşi suntem favoriţi, nu vom avea o misiune uşoară. Odorheiul s-a întărit cu vreo patru străini şi câţiva jucători din România. 100% vom aborda meciul la victorie”.
Răzvan Gavriloaia, cel mai experimentat handbalist din lotul sucevean, nu desconsideră echipa din Odorhei, dar spune că nu este loc de surprize în meciul de sâmbătă. “E un adversar care poate pune probleme, deşi mulţi l-ar putea desconsidera. Harghitenii au o combinaţie din jucători cu ani buni în Liga Naţională, care pot gestiona unele momente critice, şi din tineri cu entuziasm şi calităţi individuale. Trebuie să ne facem jocul nostru, să fim cât mai coerenţi în relaţiile de joc pentru a câştiga cele trei puncte. Nu cred însă că pe teren propriu, cu publicul în spate, am putea lăsa loc de surprize”.
Programul etapei a VI-a:
Minaur Baia Mare – Potaissa Turda: 29-25
CSM Bucureşti – CSM Bacău
CSM Vaslui – CSM Constanţa
CSM Focşani – Politehnica Timişoara
CSM Oradea – HC Buzău
CSU din Suceava – CSM Odorhei
Steaua Bucureşti – Dinamo Bucureşti
Clasament
1 Dinamo București 6 6 0 0 229-174 18
2 Minaur Baia Mare 6 5 0 1 176-153 15
3 CSM Constanța5 4 0 1 131-118 12
4 Potaissa Turda 6 3 0 3 171-162 9
5 CSM București 5 3 0 2 157-149 9
6 Steaua București 5 3 0 2 130-123 9
7 CSM Focșani 5 3 0 2 139-147 9
8 CSM Bacău 5 2 0 3 142-142 6
9 CSU din Suceava 5 2 0 3 154-155 6
10 HC Buzău 5 2 0 3 132-139 6
11 CSM Vaslui 5 2 0 3 137-150 6
12 Politehnica Timișoara 5 2 0 3 145-159 6
13 CSM Oradea 6 0 0 6 163-191 0
14 CSM Odorheiu Secuiesc5 0 0 5 131-175 0