Alianța Franceză din Suceava invită publicul sucevean vineri, 7 octombrie 2022, la ora 17.00, la un spectacol de marionete susținut de compania Jordi L. Vidal, eveniment ce va avea loc în Auditoriumul „Joseph Schmidt”al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Organizatorii spun că Jordi L. Vidal este o companie caracterizată de amestecul creativ al tuturor mijloacelor de expresie artistică – muzică, dans, teatru, acrobație, jonglerie.... Cu peste 600 de spectacole susținute cu precădere în Europa, dar și în țări din Africa sau America de Sud, membrii companiei propun publicului sucevean spectacolul de marionete Alamor, laureat al juriului în cadrul Parcours d’Artistes – Saint Gilles, Belgia.
Spectacolul va fi interpretat de Despina Psymarnou și Julie Querre, după o punere în scenă și coregrafie de Jordi L. Vidal, pe un aranjament muzical creat de Virginie Tasset.
Spectacolul de marionete va fi urmat de piesa interactivă Hands wash și de o întâlnire a profesorilor de limba franceză cu trupa Jordi L. Vidal pe tema punerii în scenă a unui spectacol de marionete.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Centrul de Reușită Universitară, Agenția Universitară a Francofoniei, Colegiul Național „Petru Rareș” și Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Spectacolul „Alamor” continuă la Suceava activitățile din cadrul „La Rentrée francophone à Suceava”, manifestare consacrată începutului de an școlar francofon și destinată profesorilor și viitorilor profesori de limba franceză, dar și tuturor francofonilor și francofililor din județul și orașul Suceava. „Această manifestare ajunsă la cea de-a doua ediție va cuprinde un concert de muzică pop cu grupul elvețian Sophie de Quay și două ateliere de formare în domeniul benzii desenate și al comunicării non-violente. Intrarea la spectacol este gratuită, în limita locurilor disponibile”, au mai transmis organizatorii.