Municipiul Târgu Neamț a găzduit zilele trecute Cupa Orașului Târgu Neamț la tenis de câmp. Competiția organizată de Tenis Club Bella și Clubul Sportiv Școlar, cu sprijinul primăriei locale, a ajuns la ediția a XV-a și a devenit una de tradiție, fiind apreciată de jucătorii seniori din toate zonele țării, care vin an de an la Târgu Neamț pentru a se destinde, pentru a se bucura de frumusețea zonei și de ospitalitatea organizatorilor. Tenismenii suceveni sunt nelipsiți de la acest turneu, numărându-se cam de fiecare dată printre protagoniști. La ultima ediție au urcat pe primul loc al podiumului de premiere Costel Avram, care a devenit campionul categoriei de vârstă 45-55 de ani după ce l-a învins în meciul decisiv pe Lucian Chițu, din Piatra Neamț, Viorel Negru, ce a dispus în finala categoriei 55-65 de ani de Ioan Isciuc, din Roman, precum și dublul format din Costel Chelariu și Viorel Negru, învingători în fața perechii nemțene Amedeo Laurențiu Dulamă / Viorel Iovoaia, în ultimul act al concursului categoriei de vârstă +55 de ani. Un alt sucevean, este vorba de Titel Chetraru, s-a clasat al doilea în ierarhia categoriei 65-75 de ani, fiind devansat de Lică Murariu, din Piatra Neamț.
Întrecerea categoriei simplu 30-45 de ani s-a încheiat cu victoria lui Tudor Sandu, din Piatra Neamț. Acesta s-a impus și în proba de dublu a categoriei de vârstă -55 de ani, alături de concetățeanul Tavi Costea.
„Suntem bucuroși că toți participanții au plecat încântați de la Târgu Neamț și cu promisiunea că vor reveni și anul viitor. De asemenea, aș dori să mulțumesc pentru sprijin primăriei din Târgu Neamț, pentru că ne susține în promovarea acestui frumos sport la noi în oraș”, a declarat Stelică Airinei, unul dintre organizatorii Cupei Orașului Târgu Neamț, un fervent practicant al tenisului de câmp, care în competițiile naționale de tenis pentru seniori apără culorile clubului Select din Suceava.