Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, sub egida Consiliului Județean Suceava, în colaborare cu Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, organizează miercuri, 28 septembrie, de la ora 11.00, la Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii județene, Conferința cu tema „Un simbol românesc din nordul Bucovinei: profesorul Ilie Popescu”.
„Situaţia românilor din ținuturile istorice reprezintă o problemă de actualitate destul de importantă la nivel local şi naţional. Comunitatea vizată de această activitate este cea a românilor din nordul Bucovinei, respectiv din Regiunea Cernăuți, Ucraina. Astfel, prin conferința organizată dorim să aducem în atenția publicului problematica specifică românilor din afara granițelor statului, prezentând unele personalități române din aceste spații care reprezintă repere pentru conștiința de neam – în cazul de față prof. dr. Ilie Popescu”, au transmis organizatorii evenimentului cultural de miercuri.
· Ilie Popescu, președintele Societății regionale „Golgota”
Profesor, doctor în filologie, președintele Societății regionale „Golgota”, Ilie Popescu (născut pe 15 iulie 1939, în satul Pătrăuţii de Jos – judeţul Storojineţ) „a avut parte de multe greutăți și necazuri din frageda copilărie, cunoscând amarul deportărilor, a îndurat frig și foame, a răbdat multe și de toate. Nu i-a fost calea presărată cu flori nici pe întreg drumul vieții, dar a avut multă răbdare, curaj, dorință, îndrăzneală… A învățat carte, a dorit să studieze și a ajuns Doctor în științe, fiind primul cetățean al satului său de baștină, Pătrăuții de Jos, care a obținut acest titlu în perioada postbelică. A muncit timp de peste 4 decenii la Catedra de filologie română și clasică (fosta catedră de limbă moldovenească de cândva) a Universității cernăuțene.” (Eleonora Schipor, Ilie Popescu la vârsta frumoasă a împlinirilor și succeselor, în „Libertatea cuvântului”, Cernăuți, 15 iulie 2019).