Un protocol de colaborare și sprijin reciproc în cazul situațiilor de urgență a fost semnat de primarii a trei comune din județul Suceava. Este vorba de primăriile Mitocu Dragomirnei, Adâncata și Hănțești, iar acordul de cooperare a fost semnat pe data de 18 septembrie, în fața a circa 700 de persoane. Acest eveniment special a făcut parte din manifestările prilejuite de Ziua Comunei Mitocu Dragomirnei, iar la momentul semnării acordului au fost prezenți și cei care se vor lupta să salveze vieți omenești și bunuri, respectiv lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din cele trei comune. Protocolul reglementează cadrul de colaborare în ceea ce privește gestionarea situațiilor de urgență a unor evenimente excepționale, care prin amploare și intensitate amenință viața și sănătatea populației, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale importante. Practic, prin acest acord, cele trei sate învecinate și-au unit forțele în cazul unor situații de urgență prin acordarea de sprijin reciproc atât cu Echipa Serviciului Voluntar, cât și cu toate dotările de care dispun. ”Să dea Dumnezeu să nu avem nevoie de acest protocol, dar dacă e incendiu la Mitoc vin voluntarii din Adâncata și Hănțești, dacă e invers mergem și noi dincolo”, a arătat Radu Reziuc, primarul comunei Mitocu Dragomirnei.
La rândul său, primarul comunei Adâncata, Viorel Cucu, și-a exprimat încântarea pentru participarea atât la evenimentul organizat pentru Ziua Comunei Mitocu Dragomirnei, cât și pentru semnarea acestui protocol și a precizat: ,,Ne desparte un kilometru de pădure, suntem două comune frumoase, suntem două comune ca și înfrățite. Când avem proiecte comune colaborăm și mă bucur să iau parte la acest eveniment”.
Daniel Olariu, primarul comunei Hănțești, a onorat invitația la acest eveniment și spune că acest protocol de colaborare nu poate decât să fie de real folos pentru comunitatea pe care o reprezintă.